Dragnea: Cinematografele transferate autorităţilor locale stau să cadă, unele monumente sunt grajduri

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, în cadrul reuniunii Ligii aleşilor locali ai PSD, că cinematografele transferate autorităţilor locale sunt în paragină, iar unele monumente istorice sunt nişte grajduri, acuzând că cei care se împotrivesc descentralizării sunt comunişti.

106 afişări
Imaginea articolului Dragnea: Cinematografele transferate autorităţilor locale stau să cadă, unele monumente sunt grajduri

Dragnea: Cinematografele transferate autorităţilor locale stau să cadă, unele monumente sunt grajduri (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Dragnea a prezentat în faţa aleşilor locali prevederile proiectului de descentralizare, acuzând faptul că în cazul direcţiilor de cultură au apărut divergenţe faţă de discuţiile iniţiale.

"Iniţial nu au fost probleme, după care au început să vină tot felul de adrese la noi la minister ... în final, propunerea finală ar fi să se descentralizeze direcţiile de cultură, dar fără nimic. Adică direcţia de cultură trece la consiliul judeţean, fără personal, deci personal zero şi fără nicio competenţă, adică o tăbliţă", a susţinut Dragnea.

Vicepremierul a menţionat că în cazul direcţiilor judeţene pentru cultură este vorba despre 6 - 10 persoane încadrate în aceste structuri la nivel de judeţ.

El a precizat că a primit un memoriu în care i se preciza că, dacă vor fi transferate cinematografele şi grădinile de spectacole la autorităţile locale sau la primării, se va distruge industria cinematografică.

"Oameni buni, noi vorbim despre nişte imobile care stau să cadă, nişte imobile care nu mai sunt funcţionale, nişte imobile în care nu se mai vorbeşte de film de ani şi ani de zile. (...) Cum adică se distruge industria cinematografică în condiţiile în care în actuala administrare centrală aceste clădiri au căzut, s-au distrus, cu excepţia celor care în anii trecuţi au fost date, cele care lucrau foarte bine. Şi atunci nu a mai ţipat nimeni din minister sau din alte ONG-uri, care acum freamătă foarte mult", a mai susţinut Dragnea.

În ceea ce priveşte monumentele istorice, el a menţionat că cele care se încadrează în categoria A trebuie să rămână în competenţa Ministerului Culturii, fiind vorba despre 7000 de astfel de obiective.

"Discutăm de monumentele de categoria B, care sunt aproape 25 de mii, între care inclusiv nişte grajduri. Grajduri, care au fost grajduri vechi şi acum mai sunt doar pereţi, nişte mormane de cărămizi care sunt monumente istorice. Dacă cine are acel grajd vrea să dezvolte ceva acolo nu are nicio şansă, pentru că nu primeşte aprobare sau primeşte aprobare într-un anume fel", a mai declarat Dragnea.

El a menţionat că în acelaşi mod în care direcţiile judeţene acordă avize în prezent vor putea acorda şi pe viitor, dar problema este legată de "lumina de la Bucureşti".

"Dacă îşi schimbă doar tutela administrativă nu respectă legea în continuare? Ba da, numai că dorinţa e aici să primească lumină de la Bucureşti. Nu, ei trebuie să primească lumină de la cei care trăiesc acolo în comunitate prin reprezentanţii lor şi, dacă greşesc, comunitatea să ceară alesului local pe care l-a votat să ia măsuri la o instituţie care nu-i furnizează un serviciu cum se cuvine", a explicat Dragnea.

"În condiţiile în care descentralizarea reprezintă un pas ferm de rupere a României de comunism, cei care se opun descentralizării sunt comunişti sau au atitudine comunistă", a mai afirmat Dragnea.

De asemenea, vicepremierul a susţinut că PSD este dator să realizeze descentralizarea.

"De aproape un an noi am primit în dar o ţară, e un dar care atârnă greu pe umerii noştri, dar cred că este cea mai frumoasă povară pe care o poate primi un partid. (...) Mai mult ca niciodată, PSD, prin parlamentarii noştri, prin Guvernul condus de Victor Ponta poate schimba destinul acestei ţări", a afirmat Dragnea, menţionând că PSD şi premierul sunt principalul "motor al descentralizării".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici