Duţu: Băsescu nu m-a vrut la CJ, iar Blaga şi Boc mi-au cerut să renunţ

Deputatul PDL Stelian Duţu, fostul preşedinte al filialei judeţene Constanţa a partidului, reclamă, într-un interviu publicat joi de "Jurnalul Naţional", intervenţiile liderilor PDL Emil Boc şi Vasile Blaga, în activitatea organizaţiei, la iniţiativa lui Traian Băsescu.

17 afişări
Imaginea articolului Duţu: Băsescu nu m-a vrut la CJ, iar Blaga şi Boc mi-au cerut să renunţ

Duţu: Băsescu nu m-a vrut la CJ, iar Blaga şi Boc mi-au cerut să renunţ (Imagine: Mediafax Foto)

Stelian Duţu susţine că, în 2005, înainte de alegerile pentru noua conducere a partidului, "unii dintre păpuşarii PD, cei care trag sforile în partid, printre care şi Vasile Blaga, care e păpuşarul-şef din interiorul partidului, se întâlneau pe la McMoni’s şi făceau liste cu cine trebuie să primească funcţii".

Conform lui Duţu, alţii, care fuseseră excluşi din acest grup, se întâlneau pe la alte restaurante.

"Cu vreo două zile înainte de alegeri am fost sunat de unul dintre vicepreşedinţii partidului: «Stelică, pe unde eşti, că sunt cu 12 preşedinţi de organizaţii, am fost lăsaţi deoparte, vino şi tu!». M-am dus şi băieţii se plângeau la mărăcine şi nu ştiau cum să se organizeze. Fiind mai vechi, am fost întrebat şi eu cum să se sudeze acest grup în alegerile pentru Birou. Rezultatul s-a văzut a doua zi, iar Vasile Blaga îl înjura pe Stelică Duţu că el e cel care i-a învăţat cum să facă, că o să-i ia el gâtul şi o să îi arate el lui", adaugă deputatul PDL.

În ceea ce priveşte modul de desemnare a candidaţilor PDL Constanţa pentru şefia CJ şi Primăria municipiului reşedinţă de judeţ, care a dus la demisia sa din fruntea filialei, Stelian Duţu relatează că, în septembrie 2007, a fost chemat de Alin Albu să îi spună că asta e, a primit sarcina să-i spună că e bine să se retragă de la şefia filialei, că această rugăminte ar veni chiar de la preşedintele României şi că Vasile Blaga l-a rugat pe el să-i transmită.

Duţu precizează că i-a spus lui Alin Albu că nu acceptă, că la Constanţa filiala este în faza unei construcţii politice şi îşi asumă rezultatele alegerilor.

"După două săptămâni m-a chemat Vasile Blaga să îmi transmită acelaşi lucru: «Măi, dă-ţi demisia din preşedinte, aşa ni s-a cerut, şi, dacă vrei, vei candida pentru Parlament sau vei fi secretar de stat, dacă ajungem la putere»", relatează deputatul.

El susţine că nu a intrat în "acest joc", că i-a spus lui Blaga că nu îl interesează, că nu va mai candida nici pentru Parlament, dar că vrea să-şi ducă până la capăt mandatul de la conducerea filialei, pentru că s-a angajat alături de colegi să obţină cât mai multe poziţii administrative în judeţ.

"Cu voce ridicată şi cu ameninţări, Vasile mi-a spus că nu voi mai colabora cu el şi că o să văd eu ce se va întâmpla. Am plecat la Constanţa spunându-i că nu el reprezintă partidul, iar eu îi voi demonstra că la Constanţa obţinem cele mai bune rezultate. Şi aşa a şi fost: la europarlamentare am obţinut cel mai mare număr de voturi pe care o filială l-a adus pentru PD. La referendum, când s-a pus problema suspendării preşedintelui, la fel", adaugă Duţu.

El vorbeşte apoi despre momentul aprilie 2008, când Biroul Permanent Naţional nu a luat în seamă desemnarea sa de către filială drept candidat la funcţia de preşedinte al CJ Constanţa.

"Aproape 37 de colegi candidaţi au venit de la Constanţa la Bucureşti. Nu i-am chemat eu", adaugă el, precizând că Mircea Toader l-a chemat la sediul partidului din Modrogan, unde Emil Boc i-a spus: "Măi, Stelică, mingea e la tine. Nouă ni s-a cerut şi trebuie să te dai deoparte".

"Şi a mai spus un lucru extrem de grav. L-am întrebat cum e posibil să-l desemneze pe Onaca pentru primărie, pentru că nu va lua nici 10%. Mi-a spus: «Nu ne interesează judeţul Constanţa, ne interesează doar municipiul. Iar o structură informativă a prezentat cuiva mai multe informări din care reiese că Onaca e singurul care-l bate pe Mazăre»", mai declară Stelian Duţu.

Întrebat dacă acele informări i-au fost prezentate preşedintelui României, Duţu răspunde: "Cuiva. Da. Cert e că Onaca nu era omul care să-l bată pe Mazăre, şi asta s-a văzut. Toate sondajele făcute de noi înainte îl dădeau la 6%. Şi a luat 10%".

Stelian Duţu admite însă că era foarte greu ca cineva să îl învingă pe Radu Mazăre în alegerile pentru Primăria Constanţa.

El susţine însă că acest lucru era, totuşi, posibil, dacă şi PNL şi PDL prezentau "candidaturi mult mai credibile".

"Cât despre candidatura domnului Popescu pentru Consiliul Judeţean, iată cum a apărut. L-am întrebat de vreo zece ori, chiar şi de ziua mea, dacă vrea să candideze. L-am întrebat cu o săptămână înainte chiar în Biroul Judeţean şi a spus că nu. Apoi şi-a depus candidatura, a convocat Biroul şi ne-a spus: «Astăzi am fost sunat de cineva, nu pot să spun de cine, şi mi s-a spus să îmi depun candidatura şi nu pot să refuz»", relatează deputatul.

În ceea ce priveşte acuzaţia că Traian Băsescu este cel care nu l-a dorit candidat al partidului pentru şefia CJ, Stelian Duţu spune că un foarte bun prieten al său, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene, care a fost vreo doi ani coleg de birou cu Theodor Stolojan, fiind vicepreşedinţi ai aceleiaşi firme, l-a sunat pe Stolojan să-l întrebe ce se întâmplă, de ce nu mai este el dorit la Constanţa.

"Foarte direct i-a răspuns că nici Dumnezeu din ceruri nu-l mai poate salva pe Duţu. Aşa că, trimis la Dumnezeu din ceruri, am răspuns şi eu ziariştilor că în România sunt multe dealuri încălzite de mulţi dumnezei şi probabil mi se trage de la dumnezeul care încălzeşte cel mai înalt deal", adaugă Duţu.

Întrebat care a fost reacţia partidului la această declaraţie, Stelian Duţu declară: "Pe 17 aprilie îl sun pe Emil Boc: «Măi, Emile, voi l-aţi trimis pe Onaca aici să se erijeze în mare conducător de oşti şi şef de campanie?». «Stelică, spune el, nu-i nimic adevărat», îl înjură pe Onaca, una de aia bărbătească, şi-mi spune să-l las un sfert de oră să vadă ce se întâmplă. După un sfert de oră mă sună foarte oficial: «Stelică, uite ce se întâmplă... Tu ai făcut vreo declaraţie împotriva preşedintelui României cu dealuri şi cu dumnezei?». «Emile, şi tu eşti un dumnezeu care luminezi un deal - al partidului», răspund eu. «Păi, Stelică, cel care face declaraţii împotriva preşedintelui României nu are ce să caute în acest partid!» şi mi-a închis telefonul. A doua zi, mă sună Videanu să mă roage să convoc Biroul Judeţean că vorbeşte el cu Onaca să avem o discuţie, Onaca să se ocupe de municipiu şi eu de judeţ. Convoc Biroul pentru ora 17.00, numai că la 11.00 mă sună Videanu iar: «Stelică, contramandează! Preşedintele nu mă lasă să vin la Constanţa». Care preşedinte... poate Boc, cine ştie... Puneţi cap la cap aceste declaraţii".

În 20 aprilie, liderul Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, Stelian Duţu, a demisionat din această funcţie, fără a-şi motiva decizia, chiar în ziua în care au fost lansaţi candidaţii partidului pentru Primăria Constanţa şi preşedinţia Consiliului Judeţean.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici