Editorial CTP: Un popor de invalizi?

În 2004 nu m-am prezentat la vot ca să aleg între Adrian Năstase şi Traian Băsescu. Am declarat public că procedez aşa în semn de protest faţă de menţinerea judecătorului Gherguţ în BEC, după ce acesta îşi încălcase în mod incredibil statutul de magistrat, atacându-l public, în termeni de procuror stalinist, pe candidatul Traian Băsescu.

2731 afișări
Imaginea articolului Editorial CTP: Un popor de invalizi?

Editorial CTP: Un popor de invalizi? (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Fiind de părere că nişte alegeri cu Gherguţ ca garant al corectitudinii rezultatului sunt viciate din start,  am spus că îi înţeleg foarte bine pe cetăţenii care vor refuza să voteze.

Acum, în 2012, mă pot afla pentru a doua oară în viaţă în situaţia de a nu merge la vot.  Voi face asta în cazul în care Parlamentul României va scoate mâine din Legea referendumului condiţia de validare prezenţă la vot 50% plus 1 din numărul alegătorilor, hotărâtă de Curtea Constituţională şi promulgată de preşedintele interimar al României. Din nou, voi face asta în semn de protest, pentru că Parlamentul are dreptul să decidă, iar subsemnatul, în calitate de cetăţean, am dreptul să protestez şi nu dispun de alte arme în afara pixului şi ştampilei.

Mi-am exprimat de la bun început rezervele logico-matematice şi morale în legătură cu sus-menţionata condiţie de validare. Dar respectarea hotărârilor Curţii Constituţionale este mai importantă,  este esenţială pentru a putea spune că România rămâne un stat de drept. Nesocotirea lor invalidează referendumul înainte ca el să se desfăşoare şi justifică nu doar critici, ci şi sancţiuni oricât de dure din partea Uniunii Europene.

Citeşte continuarea materialului pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici