Elena Udrea a DEMISIONAT din PDL. Tomac: "Unul dintre cei mai puternici oameni politici din zilele noastre se alătură PMP"

Deputatul Elena Udrea i-a transmis telefonic secretarului general al PDL, Gheorghe Flutur, că a demisionat din partid, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale. Elena Udrea va merge la Partidul Mişcarea Populară.

5190 afişări
Imaginea articolului Elena Udrea a DEMISIONAT din PDL. Tomac: "Unul dintre cei mai puternici oameni politici din zilele noastre se alătură PMP"

Elena Udrea (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

PDL: Luăm act de demisia Elenei Udrea şi de refuzul său de a avea o discuţie deschisă

"Doamna deputat Elena Udrea a fost invitată la şedinţa BPN al PDL de sâmbătă, 1 februarie, în temeiul articolului 29 din Statutul PDL, încă din dimineaţa zilei de 30 ianuarie, pentru a explica poziţiile sale publice la adresa deciziilor luate în cadrul partidului. Doamna deputat Elena Udrea a refuzat invitaţia iar ulterior şi-a anunţat demisia din PDL. Partidul Democrat Liberal nu poate decât lua act de demisia doamnei Udrea şi de refuzul acesteia de a avea o discuţie deschisă cu conducerea partidului din care a făcut parte", se arată într-un comunicat al PDL remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Intrarea Elenei Udrea în Partidul Mişcarea Populară a fost anunţată oficial, joi, preşedintele PMP, Eugen Tomac, spunând că aceasta este "unul dintre cei mai puternici oameni politici din zilele noastre".

"La o zi după ce ne-am înregistrat oficial, după un parcurs destul de lung, forţele de dreapta dau un semnal destul de clar că proiectul politic care poartă aceste stindard, promovat de preşedintele Traian Băsescu, prinde rădăcini", a spus Tomac la începutul conferinţei de presă susţinute împreună cu Elena Udrea.

Eugen Tomac a mai spus că este bucuros să anunţe că "unul dintre cei mai puternici oameni politici din zilele noastre" se alătură PMP.

"Elena Udrea devine începând de astăzi membru al PMP", a adăugat Tomac.

Surse politice declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Elena Udrea, care a înştiinţat joi conducerea PDL că demisionează din partid, va merge la Partidul Mişcarea Populară.

Surse democrat-liberale declaraseră pentru MEDIAFAX că deputatul Elena Udrea i-a transmis telefonic secretarului general al PDL, Gheorghe Flutur, că a demisionat din partid.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă Elena Udrea s-ar putea afla printre politicienii cu experienţă care s-ar alătura acestui partid, el răspunzând: "De ce nu?".

El a adăugat însă că nu a vorbit până acum despre acest lucru.

Eugen Tomac a fost întrebat şi despre posibila intrare în PMP a consilierilor prezidenţiali recent eliberaţi din funcţie. "Domnul Funeriu deja a anunţat că se alătură partidului, îi aşteptăm cu multă bucurie şi pe ceilalţi consilieri care vor dori să se implice în activitatea politică a partidului, sunt bineveniţi. Sunt oameni care au făcut politică, alţii nu au făcut politică. Nu am discutat şi nu vă pot confirma nume în afară de ce am discutat cu domnul Funeriu", a răspuns Tomac la întrebări. El a precizat că nu a avut o discuţie cu ceilalţi consilieri, dar a arătat că unii dintre ei sunt membri fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară.

Surse politice declarau luni pentru MEDIAFAX că mai mulţi consilieri de la Cotroceni printre care Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca ar putea să demisioneze pentru a se înscrie în Partidul Mişcarea Populară.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele şi deciziile de eliberare din funcţie pentru consilierii prezidenţiali Sebastian Lăzăroiu, Daniel Funeriu, Virgil Păunescu, Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca, şi pentru consilierii de stat Maria Bitang, Raluca Boboc şi Daniel Moldoveanu.

Fostul consilier prezidenţial Daniel Funeriu a scris, marţi, pe pagina de Facebook, că se înscrie în Partidul Mişcarea Populară pentru a-l creşte şi a-l face puternic şi că va cere încrederea colegilor pentru a reprezenta PMP în Parlamentul European.

Partidul Mişcarea Populară va fi înscris în Registrul partidelor politice, în urma deciziei definitive dată miercuri de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, liderul formaţiunii, Eugen Tomac, declarând că "29 ianuarie 2014 va rămâne în istorie ca dată de naştere a PMP".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici