Eugen Teodorovici, despre salariul unui ministru: "E ruşinos!"

Salariul unui ministru, de circa 5.300 de lei, este ruşinos, fiind nevoie de "reaşezarea" salariilor în administraţie, domeniu care trebuie să fie bine remunerat, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

3789 afișări
Imaginea articolului Eugen Teodorovici, despre salariul unui ministru: "E ruşinos!"

Eugen Teodorovici, despre salariul unui ministru: "E ruşinos!" (Imagin: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

"Este un subiect (salariul unui ministru, n.r.) pe care noi nu-l discutăm cu omologii noştri, pentru că nimeni nu te crede. Nu aş putea să spun cât anume ar trebui să câştige, dar toate aceste salarizări trebuie reaşezate: de la preşedintele statului până la funcţionarul pe studii medii dintr-o primărie de comună. Trebuie toate reaşezate. Eu îmi aduc aminte din anii de administraţie petrecuţi, unde salarizarea era altfel aşezată: mai comprimată, fără foarte multe trepte de salarizare, mult mai uşor de aplicat şi era cât de cât, să spunem, decentă. Până la un punct, după care s-a pierdut tot. Fără o administraţie puternică nu ai cum să speri, decât accidental, că se pot face lucrurile bine", a spus el, la Digi24.

Teodorovici a adăugat că este este nevoie de salarizare, pregătire, stabilitate, încredere, cunoaşterea legii, dar şi de o legislaţie mai simplă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici