Flutur: Demiterile din MT nu au fost discutate luni în coaliţie

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei, că liderii PSD nu au ridicat, în discuţiile cu democrat-liberalii, problema demiterilor directorilor propuşi de PSD în unele structuri ale Ministerului Transporturilor.

28 afișări
Imaginea articolului Flutur: Demiterile din MT nu au fost discutate luni în coaliţie

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur (Imagine: Mediafax Foto)

Flutur a afirmat că demiterile operate de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, în rândul unor directori propuşi de PSD, nu au fost discutate în şedinţa coaliţiei de luni.

El a menţionat că subiectul ar putea fi abordat în cadrul unei întâlniri pe care o va avea în cursul după-amiezii cu vicepreşedintele PSD Dan Nica, vicepremierul Guvernului. "Nu s-a discutat această problemă astăzi, nu a fost ridicată problema, ci a fost, ca întotdeauna, o solicitare de atenţie pe cine recomandă fiecare dintre partide", a spus Flutur.

El a mai afirmat, răspunzând unor întrebări, că liderii PSD şi PDL nu au discutat, luni, nici despre cazurile miniştrilor Monica Iacob-Ridzi şi Nicolae Nemirschi.

Ministrul Transporturilor l-a demis, săptămâna trecută, pe directorul general al Aeroportului Henri Coandă Otopeni, Sorinel Ciobanu, la cinci zile după numirea în funcţie, afirmând că nu a primit de la PSD o poziţie scrisă privind menţinerea sau nu a susţinerii pentru acesta.

Berceanu a schimbat din funcţie, de asemenea, trei directori susţinuţi de PSD, respectiv doi ai CFR SA şi unul al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Decizia îi vizează pe Alexandru Dumitrescu (director general adjunct la CFR SA), Valentin Cârstea (revizor şef la CFR SA) şi Cristian Duică (director general adjunct la CNADNR).

Dragnea declara, în replică, pentru MEDIAFAX, că dacă demiterile unor reprezentanţi PSD, începute de ministrul Transporturilor Radu Berceanu vor continua, atunci PSD va prelua acest exemplu, recurgând la demiterea reprezenzanţilor PDL, inclusiv din judeţe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici