Flutur a spus că preşedintele României doreşte să materializeze aşteptările populaţiei privind trecerea la Parlamentul unicameral.
„PDL susţine acest lucru şi ne vom alinia la acest proiect de reducere la 300 a numărului de parlamentari şi renunţarea la o Cameră parlamentară”, a spus Flutur, adăugând că PDL este pentru accelerarea şi îmbunătăţirea proiectului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Covasna, că proiectul de revizuire a Constituţiei a fost finalizat şi că după Paşti acesta ar putea fi trimis Parlamentului, exprimându-şi speranţa că odată cu alegerile locale din iunie 2012 va avea loc şi referendumul privind aprobarea noii Constituţii.