- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FOCUS: Proiecte de lege datând încă din anul 2000, pe ordinea de zi a Senatului
Un număr de 77 de proiecte de lege şi iniţiative legislative sunt înscrise pe ordinea de zi a Senatului, dintre care cea mai veche, un proiect de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă privind S.C. Petromidia - S.A. Constanţa este înregistrat pentru dezbatere la această Cameră din anul 2000.
FOCUS: Proiecte de lege datând încă din anul 2000, pe ordinea de zi a Senatului (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 248/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare în scopul privatizării Societăţii Comerciale Petromidia - S.A. Constanţa a fost elaborat de Guvern şi poartă semnătura lui Mugur Isărescu, în calitate de prim-ministru.
Ultimul document întocmit de Senat referitor la aceste proiect de act normativ este un raport suplimentar redactat în data de 13 decembrie 2001.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Dacă s-ar repeta turul 1, ai vota cu unul dintre cei doi calificați, Lasconi sau Georgescu? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Ion Cristoiu: Nicolae Ceauşescu n-a împrumutat bani pentru a-şi îmbogăţi camarila
-
Instanţa respinge pachetul salarial de 56 de miliarde de dolari al lui Elon Musk
-
Trump va participa la redeschiderea Notre-Dame în prima lui călătorie în străinătate după alegeri
Comisia propune plenului să adopte proiectul cu amendamentul că Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului va informa anual Parlamentul asupra modului de respectare a obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare al Societăţii Comerciale Petromidia - S.A. Constanţa.
Din cele 77 de proiecte de lege şi iniţiative legislative aflate "în dezbatere" la Senat, una datează din anul 2000, patru sunt din anul 2004, două din 2005, două din 2007, trei din 2008, 63 din 2009 şi două din anul 2010.
Astfel, din 2004 aşteaptă să fie dezbătut de plen proiectul de lege privind exercitarea profesiunii de kinetoterapeut, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Kinetoterapeuţilor din România, avându-i ca autori pe deputaţii Mircea Ifrim - PRM, Ana Florea - PSD, Florentin Moraru - PSD, Ovidiu Brânzan - PSD, Petre Naidin - PSD şi Ion Iliescu -PSD.
Tot din 2004 datează şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea articolului 170 din Legea învăţământului 84/1995, având ca iniţiatori 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, prin care se propunea ca de la 1 ianuarie 2007, pentru finanţarea învăţământului de stat, bugetul de stat să asigure, în principal, din cotele de TVA un procent de minimum 7 la sută din PIB.
Tot de şase ani aşteaptă să fie adoptată propunerea legislativă privind Legea cadru a autonomiei personale a comunităţilor naţionale, propusă de deputaţii UDMR Kovacs Zoltan, Pecsi Ferenc, Szilagyi Zsolt, Toro T. Tibor şi senatorul Sogor Csaba, actual europarlamentar.
Din 2004 a fost înregistrată pentru dezbatere şi propunerea legislativă privind Statutul autonomiei personale a comunităţii maghiare din România, având aceeaşi iniţiatori ca proiectul anterior.
De cinci ani se află în circuitul legislativ propunerea legislativă privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, avându-i ca autori pe senatorul UDMR Sogor Csaba şi deputatul UDMR Becsek-Garda Dezso, precum şi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 124/2005 privind modificarea şi completarea Legii 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Alte proiecte care figurează la capitolul restanţe au fost înregistrate în 2007 - proiectul de lege pentru înfiinţarea Consiliului pentru Protecţia Drepturilor Pacientului (autori - Petru Movilă - PD, Sorin Paveliu - deputat independent şi Raluca Turcan - la acea dată independent) şi propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, iniţiată de senatorii Ilie Stoica - PC, Mihail Popescu - PSD, Jan Vraciu - PD, Cristian Cucuianu - PD, Ilie Petrescu - PRM, Valentin Dinescu - PRM şi Cristache Rădulescu - PD.
De doi ani se află în circuitul legislativ la Senat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 96/2008 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă 29/2005 pentru modificarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti".
În anul 2008 au fost înscrise pentru dezbatere, de asemenea, proiectul de lege privind înfiinţarea comunei Ocna de Jos, judeţul Harghita, prin reorganizarea comunei Praid, elaborată de senatorul UDMR Verestoy Attila şi deputaţii UDMR Antal Istvan şi Asztalos Ferenc şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 678/2001 pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO