Frunzăverde: Ponta trebuia să verifice ce am zis despre buget, dacă voia să aibă o reacţie tranşantă

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că premierul Victor Ponta ar fi trebuit să verifice întâi ce a declarat despre bugetul de stat, înainte de a avea o "reacţie tranşantă", precizând că nu a vorbit despre faptul că nu ar fi bani de pensii şi salarii.

1283 afișări
Imaginea articolului Frunzăverde: Ponta trebuia să verifice ce am zis despre buget, dacă voia să aibă o reacţie tranşantă

Frunzăverde: Ponta trebuia să verifice ce am zis despre buget, dacă vroia să aibă o reacţie tranşantă (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Frunzăverde a fost întrebat cum vede reacţia premierului în ceea ce-l priveşte, după declaraţiile sale legate de perspectiva bugetului din acest an.

"Discuţia vizavi de pensii şi salarii a avut loc ieri (marţi - n.e.) în contextul unei dezbateri în consiliul judeţean. Ea a fost prezentată trunchiat şi scoasă din context. Eu am spus un singur lucru: că prioritatea pentru această guvernare este plata pensiilor şi salariilor", a susţinut Frunzăverde, precizând că afirmaţia sa a fost interpretată eronat, în sensul că "s-ar putea să nu avem bani de pensii şi salarii".

Totuşi, vicepreşedintele PNL a admis că s-a referit la faptul că situaţia bugetului naţional este "dramatică" şi "să fim fericiţi dacă putem plăti pensiile şi salariile şi să achităm tranşele la FMI".

"Exact. Deci, cu alte cuvinte asta trebuie să fie prioritatea, nu am spus că nu sunt bani de pensii şi salarii. Dar premierul Ponta putea să-mi dea un telefon să mă întrebe dacă tot voia să aibă o reacţie atât de tranşantă. Trebuia să verifice ce am spus cu adevărat. De fapt nu am făcut decât să spun că priorităţile guvernării trebuie să fie pensiile, salariile şi obligaţiile faţă de instituţiile financiare internaţionale", a mai susţinut Frunzăverde.

Premierul Victor Ponta l-a contrazis pe preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde (PNL) şi a afirmat că Guvernul dispune de bani atât pentru salarii şi pensii, cât şi pentru FMI, adăugând însă că poate banii de salarii vor fi tăiaţi chiar la acest consiliu judeţean, unde "oamenii, sau cel puţin şefii, vor să fie la televizor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici