Geoană consideră penibile şi hilare chestionarele lui Năstase

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Iaşi, că demersul lui Adrian Năstase de a trimite chestionare membrilor Consiliului Naţional privind, printre altele, locul de desfăşurare a Congresului reprezintă un exerciţiu penibil şi hilar.

40 afișări
Imaginea articolului Geoană consideră penibile şi hilare chestionarele lui Năstase

Geoană consideră penibile şi hilare chestionarele lui Năstase (Imagine din arhivă; Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Este un exerciţiu penibil, nu s-a procedat niciodată la metoda chestionarelor trimise de Consiliul Naţional. A face un chestionar de acest gen este hilar. Ce-l interesează pe delegatul care vine din ţară în ce sală se ţine Congresul", a spus Mircea Geoană.

În ceea ce priveşte norma de reprezentare stabilită pentru filialele PSD, Mircea Geoană a afirmat că întotdeauna apar nemulţumiri şi că fiecare organizaţie face comparaţie cu numărul de delegaţi pe care i-a trimis la Congresul din 2006.

"Întotdeauna apar nemulţumiri, iar filialele se compară cu anul 2006. Am făcut bine că am cerut rapid un Congres pentru a clarifica lucrurile în partid. Discuţiile divergente ne fac rău. Tranşarea la Congres e singura metodă democratică de a merge mai departe", a adăugat preşedintele PSD.

Mircea Geoană participă, vineri, la Conferinţa judeţeană extraordinară a PSD Iaşi, la care va fi stabilită şi lista celor 52 de delegaţi pe care Iaşiul îi va avea la Congresul din 20 februarie.

Comisia de organizare a Congresului, a cărei înfiinţare a fost stabilită de către Consiliul Naţional (CN), s-a întrunit, joi, la Palatul Parlamentului, aceasta fiind convocată la iniţiativa preşedintelui CN, Adrian Năstase. Invitaţiei lui Năstase i-au dat curs preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, secretarul general Liviu Dragnea, senatorii Miron Mitrea şi Titus Corlăţean, precum şi alţi parlamentari PSD.

Surse participante la şedinţă au precizat, pentru MEDIAFAX, că şedinţa Comisiei de organizare a Congresului a fost convocată de Adrian Năstase pentru că preşedintele de drept al acesteia, liderul PSD Mircea Geoană, ar fi evitat să o convoace, în condiţiile în care a stabilit o normă de reprezentare pe care a trimis-o deja în judeţe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici