Geoană: Cred că relaţia pe care am construit-o cu PNL şi UDMR este solidă

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a exprimat convingerea, marţi, că relaţia pe care social-democraţii au construit-o cu PNL şi UDMR este una "solidă" şi că el şi Crin Antonescu vor fi în continuare "exponenţii unui alt mod de a face politică în România".

65 afișări
Imaginea articolului Geoană: Cred că relaţia pe care am construit-o cu PNL şi UDMR este solidă

Geoană: Cred că relaţia pe care am construit-o cu PNL şi UDMR este solidă (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

Întrebat ce părere are despre faptul că liderul PNL a declarat că, în anumite condiţii, ar putea avea discuţii cu PDL pentru formarea Guvernului, Mircea Geoană a răspuns că fiecare partid are dreptul să-şi maximizeze poziţia pe care o are în eşichierul politic.

El a adăugat însă că este convins că "relaţia de prietenie" pe care a construit-o cu PNL în campanie va continua şi că social-democraţii şi liberalii vor putea să realizeze ceea ce a exprimat electoratul.

Geoană a precizat că, în cazul în care Traian Băsescu este confirmat preşedinte pentru un nou mandat, trebuie găsită o "formulă de coabitare", prin care să se realizeze un echilibru al puterilor.

"Am încredere că relaţia cu PNL şi UDMR este solidă. Această majoritate este o majoritate de contrapondere la apucăturile nedemocratice la elui Traian Băsescu. (...) Cred că eu şi Crin Antonescu vom fi în continuare exponenţii unui alt mod de a face politică în România", a susţinut Mircea Geoană.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Radio Guerrilla, răspunzând unei întrebări, că singurul context în care se poate deschide discuţia cu PDL pentru formarea Guvernului este ca premierul să fie liberal.

Întrebat dacă ar fi de acord ca PNL să intre la guvernare alături de PDL dacă eventual, ca şi garanţie, democrat-liberalii dau liberalilor funcţia de prim-ministru, Crin Antonescu a răspuns: "Singura împrejurare sau singura formulă în care cu cineva ca Traian Băsescu sau cu cineva ca Partidul Democrat se poate discuta o guvernare este cea în care partidul deţine funcţia de premier. Asta, ca să putem discuta. Nu spun neapărat că e suficient, sigur că ar însemna şi alte discuţii. După părerea mea însă, cu PD, aşa cum s-a dovedit şi în cazul nostru şi ulterior în cazul PSD, este practic imposibil de guvernat, dar ar fi singurul context în care s-ar putea deschide discuţia".

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, după şedinţa Consiliului Permanent, că UDMR va fi deschisă către orice formulă de guvernare care asigură stabilitate în România, o majoritate parlamentară transparentă privind susţinerea guvernului şi un program corespunzător privind combaterea crizei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici