Geoană : Decizia PDL de a renunţa la desemnarea lui Oprea în comisia SRI, un gest de înţelepciune

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, după şedinţa conducerii coaliţiei guvernamentale, că decizia PDL de a renunţa la desemnarea lui Gabriel Oprea ca membru al Comisiei SRI a fost un gest de înţelepciune.

10 afișări
Imaginea articolului Geoană : Decizia PDL de a renunţa la desemnarea lui Oprea în comisia SRI, un gest de înţelepciune

Geoană : Decizia PDL de a renunţa la desemnarea lui Oprea în comisia SRI, un gest de înţelepciune (Imagine: Mediafax Foto)

Geoană a spus că subiectul legat de propunerea făcută miercuri de PDL, ca fostul deputat PSD Gabriel Oprea să fie membru al Comisiei SRI nu a fost discutat de liderii PDL şi PSD în şedinţa coaliţiei de joi.

Preşedintele PSD a comentat nominalizarea lui Oprea de către PDL, apreciind că decizia democrat-liberalilor de a renunţa la această propunere a fost un gest de înţelepciune.

"Mi se pare un lucru care nu face bine coaliţiei. Una este să mângâi pe creştet pe cineva care eventual la un moment dat ţi-a fost de folos şi alta este să încerci să îl impui într-o discuţie cu partenerii de coaliţie", a mai spus Geoană.

El a afirmat că astfel de cazuri ar trebui evitate şi a conchis că subiectul este unul depăşit şi închis.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat, miercuri, în plenul reunit, nominalizarea lui Gabriel Oprea ca membru în comisia SRI, din partea democrat-liberalilor.

Anunţul preşedintelui Camerei a provocat o reacţie dură din partea grupurilor parlamentare ale PSD, deputatul Aura Vasile solicitând în plenul reunit o pauză de consultări de 15 minute, în numele grupurilor parlamentare PSD, argumentând că nu s-a respectat regulamentul de funcţionare al celor două Camere.

Social-democraţii au fost nemulţumiţi de faptul că un deputat independent, Gabriel Oprea, a fost nominalizat de PDL ca membru în comisia SRI, în condiţiile în care cutuma parlamentară spune că din aceste comisii nu pot face parte decât membri ai unor partide.

La scurt timp, grupurile parlamentare ale PDL i-au retras nominalizarea lui Gabriel Oprea în comisia SRI. Anastase a anunţat, după pauza de consultări, că are o corecţie de făcut în ceea ce priveşte nominalizarea lui Gabriel Oprea în comisia SRI, ea precizând că acesta a fost retras, iar noua propunere a PDL este Ioan Bălan.

Deputatul Gabriel Oprea a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că rămâne parlamentar independent, nu s-a afiliat grupului PDL, ci doar a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor să îl reprezinte, pentru a face parte din Comisia SRI.

Citeşte şi:

PDL l-a retras pe Oprea de la comisia SRI

Social-democraţii, hotărâţi să nu îl voteze pe Oprea în comisia SRI

Oprea: Sunt independent, nu afiliat PDL, am cerut să fac parte din Comisia SRI

Gabriel Oprea, propus de PDL în Comisia SRI

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici