Geoană despre pensiile speciale pentru parlamentari: Încercare disperată a lui Ponta de a-i fideliza

Preşedintele Partidului Social Românesc, Mircea Geoană, spune că votarea pensiilor speciale pentru parlamentari este o măsură "totalmente de neacceptat din punct de vedere moral, politic, etic",fiind o "încercare disperată a lui Victor Ponta de a-şi mai fideliza parlamentarii din propria majoritate"

1383 afișări
Imaginea articolului Geoană despre pensiile speciale pentru parlamentari: Încercare disperată a lui Ponta de a-i fideliza

Mircea Geoană (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)

Preşedintele Partidului Social Românesc, senatorul Mircea Geoană, a criticat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, adoptarea de către Parlament a legii privind pensiile speciale pentru parlamentari, spunând că această măsură este una "totalmente de neacceptat din punct de vedere moral, politic, etic", în condiţiile în care în ultimii cinci ani valoarea pensiilor primite de vârstnici a scăzut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Dacă ne uităm la intervalul 2009-2014, punctul de pensie în România a scăzut. Deci pentru ansamblul masei importante de pensionari din România, aceşti cinci ani de zile au reprezentat un declin de venituri. (…) Atunci când punctul de pensie scade, nu este moral, nu este etic să vii cu o creştere pentru o subcategorie de pensionari ai României, cu atât mai mult cu cât este vorba de o categorie care nu are atât de multă susţinere şi înţelegere din partea opiniei publice româneşti. Este totalmente de neacceptat din punct de vedere moral, politic, etic, nu este în regulă", a afirmat Mircea Geoană.

El a spus că legea pensiilor speciale pentru parlamentari este "o încercare disperată" a liderului PSD, Victor Ponta, de a-i fideliza pe parlamentari şi a catalogat drept "hilară" ideea că Guvernul nu a fost de acord cu adoptarea acestui act normativ.

"Din motive legate de încercarea disperată a lui Victor Ponta de a-şi mai fideliza parlamentarii din propria majoritate, care a stat în spatele acestei legi, pentru pensiile speciale pentru parlamentari… Asta a fost intenţia lui Victor Ponta: să ofere o chestiune care pentru unii parlamentari mai în vârstă este atractivă şi pentru a-şi fideliza majoritatea, a făcut parte din pachetul pentru sprijinirea domniei sale la moţiunea de cenzură. Deci de acolo a plecat. Ideea că Guvernul nu a susţinut această iniţiativă este pur şi simplu hilară", a afirmat Geoană.

Totodată, Mircea Geoană a anunţat, la Ploieşti, că fostul deputat Mihai Apostolache, care a deţinut două mandate de parlamentar şi care a fost secretar general al PDL Prahova, s-a înscris în PSRO.

Legislativul a aprobat, marţi, cu 303 voturi "pentru", 124 voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.

PNL a propus vot nominal, dar această propunere a fost respinsă, procedându-se la vot deschis prin ridicare de mână.

Reprezentanţii PNL au susţinut respingerea acestui proiect, în timp ce aleşii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea sa.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor prevede pensiile speciale ale parlamentarilor şi a fost semnată de 255 de deputaţi şi senatori, ulterior parlamenatarii PNL retrăgându-şi semnăturile.

Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.

Proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari adoptat marţi de Parlament prevede că deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, aceasta urmând să fie în funţie de numărul de mandate.

Potrivit proiectului, de această indemnizaţie vor beneficia doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar, iar cei care au avut condamnări penale sunt excluşi de la această indemnizaţie.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului de lege.

Cuantumul indemnizaţiei se acordă în limita a 3 mandate şi reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Cuantumul îl reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de pensionare. Pentru mandate incomplete indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de 6 luni de activitate parlamentară. Indemnizaţia se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată. Indemnizaţia de parlamentar se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate. Indemnizaţia este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, se suportă din bugetul de stat.

Potrivit calculelor, pentru un mandat de parlamentar, pensia este de aproximativ la 1.500 lei, pentru trei mandate este la peste 4.000 lei.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, declara, în 4 iunie, că îşi menţine ideea că Guvernul nu sprijină proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari deoarece are un angajament cu instituţiile financiare internaţionale, arătând că nu a mai avut consultări cu aleşii pe această temă, dar Parlamentul este suveran.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici