Geoană: Este obligatorie trecerea prin Parlament a măsurilor Guvernului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, duminică, înaintea întâlnirii conducerii Senatului cu delegaţia FMI, că trecerea măsurilor Guvernului prin Parlament este obligatorie, având în vedere că acestea sunt o schimbare a bugetului de stat în sensul "alterării" sistemului de salarizare.

20 afișări
Imaginea articolului Geoană: Este obligatorie trecerea prin Parlament a măsurilor Guvernului

Geoană: Este obligatorie trecerea prin Parlament a măsurilor Guvernului (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"În mod evident aceste măsuri, pe care le consider greşite - nu vorbesc de nevoia de reducere de cheltuieli în sectorul bugetar - ci vorbesc de modul în care acest lucru a fost făcut, va trebui să treacă prin Parlament. Nu există altă modalitate, pentru că este vorba de o schimbare a bugetului de stat, este vorba de alterarea sistemului de salarizare şi de pensii din România", a precizat Geoană.

El a arătat că, în consecinţă, este aşteptată şi modalitatea legală prin care Guvernul ar intenţiona să implementeze măsurile respective.

"Deci trecerea prin Parlament este obligatorie. Acolo fiecare va trebui să voteze după conştiinţa proprie", a spus Geoană.

El a arătat că în urma discuţiilor cu delegaţia FMI se va afla dacă măsurile respective au fost avansate de instituţia financiară internaţională sau de PDL.

"Vom afla din discuţia aceasta dacă soluţia propusă este avansată de FMI. Nu cred. Cred că este decizia conştientă a PDL, care preferă să sacrifice interesele populaţiei şi ale economiei româneşti pentru interese de clientelă politică", a spus Geoană.

El a opinat că se puteau face economii din multe alte zone.

"Este o măsură simplistă care cred că va duce mai degrabă la probleme sociale şi la întârzierea relansării economice", a spus Geoană.

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a precizat că FMI lucrează încă la măsurile care sunt de luat, el arătând că va fi convocată o conferinţă de presă în cursul zilei de luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici