FMI insistă pe limitarea creşterii deficitului cu maximum 0,5 puncte, Guvernul vrea un punct în plus

Experţii FMI insistă în discuţiile cu Guvernul pentru limitarea creşterii deficitului bugetar cu maxim 0,5 puncte faţă de ţinta de 5,9% din PIB, dar Guvernul cere o creştere mai mare, de până la un punct procentual, o decizie urmând să fie luată duminică, într-o discuţie finală între Vlădescu şi FMI.

56 afișări
Imaginea articolului FMI insistă pe limitarea creşterii deficitului cu maximum 0,5 puncte, Guvernul vrea un punct în plus

FMI insistă pe limitarea creşterii deficitului cu maximum 0,5 puncte, Guvernul vrea un punct în plus (Imagine: Daniel Mihăilescu/Mediafax Foto)

Scrisoarea de intenţie este finalizată în proporţie de 90%, dar urmează să fie încheiată duminică, până la ora 15.00, într-o discuţie finală între ministrul Finanţelor şi experţii FMI. În urma acestei discuţii va fi convenită şi noua ţintă a deficitului bugetar pentru 2010, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţiile de sâmbătă dintre Guvern şi FMI.

Potrivit acestora, premierul Emil Boc i-a asigurat pe membrii misiunii FMI că Executivul va diminua cheltuielile bugetare prin tăieri de salarii şi pensii, dar a arătat că Guvernul trebuie să susţină în continuare investiţiile, cu o creştere a deficitului bugetar.

"Solicitarea Guvernului este pentru un deficit de 6,5-6,8% din PIB în acest an, chiar spre 6,9%, bazat pe argumentul necesităţii de a continua finanţarea investiţiilor. În privinţa creşterii economice, estimarea de bază pleacă de la o creştere economică zero în acest an până la o creştere de 0,8 sau chiar 1%", au arătat sursele.

În discuţiile de sâmbătă de la Guvern, experţii Fondului au arătat că tăierea salariilor şi pensiilor este o măsură "curajoasă", dar au avertizat că nu vor aproba în board scrisoarea de intenţie la acordul stand-by până când Executivul nu va adopta actele normative pentru aplicarea efectivă a acesteor reduceri de cheltuieli.

În şedinţa de miercuri a Guvernului, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, i-a informat pe membrii Cabinetului, că deficitul bugetar din 2010 va depăşi 5,9% din PIB şi că Fondul poate accepta un deficit de 6,3-6,4%, au declarat atunci pentru MEDIAFAX surse ministeriale.

FMI a anunţat înainte de începerea discuţiilor privind a patra evaluare a acordului stand-by că a modificat prognoza de creştere economică a României în acest an de la 1,3% la 0,8%.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi seară că, în urma negocierilor cu FMI, autorităţile române au ales soluţia reducerii salariilor bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi să scadă "masiv subvenţiile", în loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică şi TVA. Şeful statului a menţionat şi că ajutorul de şomaj va scădea cu 15%.

Surse oficiale declaraseră anterior pentru MEDIAFAX că deficitul bugetar ar putea fi ţinut sub 7% din PIB fără majorarea taxelor, prin reduceri drastice de cheltuieli şi personal.

România are în derulare un acord de împrumut extern cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale în valoare de 20 miliarde euro. O misiune FMI se află în această săptămână la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic care condiţionează împrumuturile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici