Geoană nu exclude un Consiliu Naţional al PSD după summit-ul NATO

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, că nu exclude convocarea unui Consiliu Naţional al partidului după summit-ul NATO, la care să se lanseze candidaţii la alegerile locale şi să se consolideze eventualele alianţe cu sindicatele sau cu alte partide de stânga.

15 afișări
Imaginea articolului Geoană nu exclude un Consiliu Naţional al PSD după summit-ul NATO

Geoană nu exclude un Consiliu Naţional al PSD după summit-ul NATO (Imagine: Mediafax Foto)

Geoană a precizat că PSD nu poate accepta prelungirea perioadei de blocaj politic cu încă 6, 9 sau 12 luni. Geoană a mai arătat că PSD va analiza situaţia politică actuală, urmând ca după summit-ul NATO să vină cu un răspuns coerent şi consolidat în ceea ce priveşte rezolvarea acestei situaţii.

Întrebat dacă la eventualul Consiliu Naţional se va discuta şi despre depunerea unei moţiuni de cenzură, Geoană a precizat că moţiunea de cenzură nu s-ar constitui într-un motiv pentru convocarea Consiliului Naţional, dar a subliniat că acest instrument democratic nu a părăsit niciodată atenţia social-democraţilor.

În opinia lui Geoană, România nu îşi permite luxul unui blocaj politic, iar PSD va aştepta rezultatele alegerilor locale pentru a vedea care este raportul între forţele politice. Geoană a arătat că el consideră că PSD are o şansă mai bună dacă se va poziţiona împotriva puterii de dreapta, putere de dreapta din care fac parte atât Traian Băsescu, cât şi Călin Popescu Tăriceanu.

Mircea Geoană a spus că PSD trebuie să fie o forţă combativă, care să contrasteze din punct de vedere ideologic şi politic cu celelalte partide, aceasta fiind soluţia de a obţine un scor remarcabil la alegerile locale. Geoană a mai spus că PSD îşi propune să câştige alegerile locale şi a arătat că nu se poate spune că PSD militează în acest moment pentru depunerea unei moţiuni de cenzură.

Geoană a precizat totodată că PSD va convoca şi un Comitet Executiv Naţional, care va lua o decizie finală în ceea ce priveşte toţi candidaţii partidului la alegerile locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici