Geoană nu participă la Conferinţa PSD Bucureşti

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, miercuri, că preşedintele partidului, Mircea Geoană, nu va fi prezent la Conferinţa organizaţiei, întrucât sunt probleme complicate de rezolvat, el prezentând scuze membrilor PSD Bucureşti, în numele lui Geoană, pentru absenţă.

29 afișări
Imaginea articolului Geoană nu participă la Conferinţa PSD Bucureşti

Geoană nu va participa la Conferinţa PSD Bucureşti (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Vanghelie le-a transmis membrilor PSD Bucureşti, în debutul Conferinţei extraordinare a acestei organizaţii, care a început, miercuri, cu o oră şi jumătate întârziere, că îşi cere scuze pentru problemele tehnice care au cauzat întârzierea, dar şi în numele lui Mircea Geoană, care nu poate fi prezent.

"Ne cerem scuze pentru problemele tehnice. Îmi cer scuze şi în numele lui Mircea Geoană, care nu poate fi prezent, pentru că în această perioadă sunt lucruri complicate. Încercăm, să ţinem un partid unit şi avem nevoie şi de Ion Iliescu şi de Adrian Năstase. Mircea Geoană încearcă să caute o soluţie", a spus Vanghelie.

Surse din PSD au precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că motivul absenţei lui Mircea Geoană de la Conferinţa PSD Bucureşti are legătură cu limbajul folosit de Marian Vanghelie la adresa sa.

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, afirmă, într-o înregistrare audio postată pe blogul jurnalistului Victor Ciutacu, folosind un limbaj injurios, că Mircea Geoană are "o grămadă de defecte" şi îi critică pe cei care "îşi vând nevestele" pentru o funcţie şi nu au bun simţ, deşi au facultate.

Liderul PSD Mircea Geoană consideră că limbajul lui Marian Vanghelie din înregistrarea audio difuzată miercuri este "absolut intolerabil" şi trebuie să-şi ceară scuze "neîntârziat", apreciind că acest gen de exprimare trebuie înlăturat dacă vrea să devină un lider respectat la nivel naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici