Gorghiu, despre comasarea alegerilor din 2024: E perfect constituţional scenariul

Scenariul comasării alegerilor în 2024 este perfect constituţional, spune preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, vicepreşedinte PNL. Ea precizează că decizia va fi luată de liderii coaliţiei.

255 afișări
Imaginea articolului Gorghiu, despre comasarea alegerilor din 2024: E perfect constituţional scenariul

Gorghiu, despre comasarea alegerilor din 2024: E perfect constituţional scenariul

„E perfect constituţional scenariul ca aceste alegeri să poată fi comasate. Conform Constituţiei, doar Parlamentul are acele termene fixe. Cu privire la celelalte alegeri, termenele sunt în legi aflate în vigoare, ca atare analiza pe care colegii din PNL, jurişti, colegi cu pregătire în domeniul juridic au făcut-o, este una care înlătură aceatsă temere care există în spaţiul public, anume posibilitatea de a comasa alegerile nu ar fi una reală din pricina aspectelor legate de neconstiutţionalitate.
Există argumente de natură juridică şi constiutţională pentru comasarea alegerilor, există argumente care ţin de ce îşi doreşte populaţia din România, oentru că analiza pe care am făcut-o noi, cel puţin în ultimul timp, sociologic arată că mare parte din populaţia României îşi doreşte o legitimare serioasă a aleşilor şi nu exclud deloc ideea de comasare. Mai rămâne să vedem care este voinţa liderilor din coaliţie, dar voiam să elimin din spaţiul public această teză care nu se susţine şi anume aceea că comsarea alegerilor ar putea fi neconstituţională”, spune Alina Gorghiu.

Ea afirmă că sunt formule care respectă jurisprudenţa CCR, care respectă Constituţia României şi deciziile Comisiei de la Veneţia cu privire la acest aspect”.

Întrebată ce alegeri ar dori PNL să comaseze, Gorghiu a spus: „ Sunt mai multe scenarii pe care le putem lua în calcul, cred că trebuie să pornim un pic altfel, nu de la ce îşi doreşte PNL, ci de la interesul public”.

„Dacă îţi doreşti o administraţie funcţională în 2024 şi nu un blocaj total la nivel de instituţii publice, dacă îţi doreşti ca populaţia să nu fie obosită cu aproape un an de zile de campanie electorală, dacă îţi doreşti o prezenţă semnificativă la vot care să legitimeze aleşii de orice natură ar fi, atunci cred că această temă trebuie să fie foarte serios discutată şi să ştiţi că nu mai avem mult timp, pentru că una din condiţiile sau din prevederile Comisiei de la Veneţia spune că modificările trebuie făcute cu cel puţin un an înainte de producerea exerciţiului electoral, motiv pentru care, dacă ne vom hotărî, se pot face până la sfîrşitul acestei sesiuni legislative. Cred că în toamnă va fi târziu să ne apucăm de modificări. Sunt mai multe variante luate în calcul. Orice scenariu este luat în calcul. Noi la PNL nu avem o variantă preferată, dar credem noi, cei de la PNL, că este potrivită ideea de comasare a alegerilor. A avea patru tipuri de alegeri, cu al doilea tur al prezidenţiale cinci evenimente de acest fel, ar fi din punctul nostru de vedere nepotrivit. Aici vorbim de o decizie care se va lua într-o direcţie sau alta la nivelul coaliţei şi am convingerea că o vom afla curând, dacă se va pune în practică această decizie a comasării sau nu. Decizia nu e exclusivă a PNL, este a liderilor coaliţiei”, încheie Gorghiu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici