Prima pagină » Politic » Grindeanu atenționează că șase ministere nu sunt, legal, conduse: S-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale

Grindeanu atenționează că șase ministere nu sunt, legal, conduse: S-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale

Liderul PSD Sorin Grindeanu spune că, în prezent, șase ministere nu sunt din punct de vedere legal conduse: I-am atenționat public pe cei șase înlocuitori ai miniștrilor PSD că s-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale.
Cosmin Pirv
18 iun. 2026, 12:02, Politic

Președintele social-democraților Sorin Grindeanu a declarat joi, la finalul unei întâlniri avute cu deputații și senatorii partidului, că România are nevoie de un guvern și atrage atenția că săptămâna viitoare Parlamentul își încetează activitatea.

„Țara noastră are nevoie, așa cum am spus, de un guvern. Săptămâna viitoare, la finalul săptămânii viitoare, Parlamentul își închide activitatea”, a spus Grindeanu.

El susține că în acest moment Guvernul are șase ministere „care în mod, să spunem, legal, nu sunt conduse”.

„I-am atenționat public pe cei șase înlocuitori ai miniștrilor PSD în urmă cu câteva zile să fie atenți, pentru că s-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale. Eu nu cred că mai au dreptul să semneze acte în ministerele unde sunt interimari. E treaba domniilor lor, fiecare răspunde pentru ceea ce face”, a mai declarat liderul PSD.

Sorin Grindeanu avertizează, de asemenea, că nu există o lege de abilitare a guvernului pentru perioada de vară, când Parlamentul este în vacanță.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da