„Am fost împreună și cu Mihai Tudose. Și el a fost prim-ministru și știe chestiunile economice. Și-a spus punctul de vedere, bineînțeles, și Olguța Vasilescu, legat de autoritățile locale. În această formă s-au discutat lucrurile. Foarte, foarte puțin s-a atins partea politică. În perioada următoare, începând de azi, ceea ce iată chiar se întâmplă, specialiști din partide vor încerca să lucreze împreună pe un set de măsuri”, a spus Sorin Grindeanu, la Gândul.ro, invitat la emisiunea „Ai Aflat!”.
Practic, fiecare partid, la inițiativa președintelui României, și-a trimis 2-3 specialiști pe domeniul financiar – economic, să înceapă discuțiile pe eventuale soluții de reducere a deficitului.
„Noi am mai spus odată că suntem deschiși la găsi soluții, în niciun caz nu vrem să nu fim parte a acestei echipe care caută soluții. Nu fugim de responsabilități. Dar acest lucru putem să-l facem în diverse forme. Să dăm susținere în Parlament, să fim parte activă a coaliției de guvernare. Nu trebuie neapărat să fim în guvern și asta va decide partidul”, a mai sus Grindeanu, despre intrarea PSD la guvernare.
Grindeanu a afirmat că PSD nu va fi de acord cu scăderea salariilor și pensiilor și că partidul își dorește să continue investițiile.
„Eu vă vorbesc ca și ministru al Transporturilor încă. (…) Nu se făceau atâția, totuși, kilometri de autostradă în ultimii ani fără bani. Perioada aia cu muncă patriotică a cam trecut în România. Și da, au costat foarte mult aceste investiții. Și dacă vrem, totuși, să avem într-un final o rețea decentă de autostrăzi în România, efortul va trebui să fie și pentru următorii ani. Se văd și vrem să se continue investițiile în – dacă vreți, apă, canalizare, iluminat public, drumuri în comunitățile mici. E nevoie”, a mai spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu a amintit că după o moținune de cenzură care a trecut, când a plecat Viorica Dăncilă din funcție, deficitul era undeva în jur de 2,8, iar acum s-a ajuns la peste 9.
„S-au făcut investiții. E nevoie să se facă în continuare. Nu e nevoie să le reducem. Eu cred că există o mare diferență. De aceea mi-aș dori să fim echilibrați”, a mai afirmat președintele interimar al PSD.