Guvern: Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans au salutat abordarea europeană a prim-ministrului Viorica Dăncilă / Comisia Europeană transmite un mesaj asemănător

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit marţi, la Bruxelles, cu Jean-Claude Juncker şi cu Frans Timmermans, care au salutat abordarea europeană a prim-ministrului Viorica Dăncilă şi sprijinul Guvernului României pentru proiectul european, precum şi dorinţa de a continua colaborarea strânsă cu CE. Totodată, comisia Europeană a transmis un mesaj asemănător.

2752 afişări
Imaginea articolului Guvern: Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans au salutat abordarea europeană a prim-ministrului Viorica Dăncilă / Comisia Europeană transmite un mesaj asemănător

Juncker şi Timmermans, mulţumiţi de abordarea europeană a Guvernului

UPDATE 19.20: Comisia Europeană (CE) a transmis, marţi, o comunicare conţinând acelaşi mesaj, dar în engleză, cu cea emisă de Guvern, după întâlnirea premierului Viorica Dăncilă cu preşedintele Executivului European, Jean Claude Juncker şi prim-vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans.

După întrevederea dintre premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, respectiv Frans Timmermans, Executivul de la Bruxelles a emis un comunicat de presă conţinând acelaşi mesaj, în engleză, cu cel emis prin comunicat de Guvernul României.

Mesajul agreat în comun vine după ce Executivul european a atenţionat politicienii români în anumite perioade pentru felul în care au gestionat problemele din Justiţie.

Potrivit comunicatelor, Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans au salutat abordarea europeană a prim-ministrului Viorica Dăncilă şi sprijinul Guvernului României pentru proiectul european, precum şi dorinţa de a continua colaborarea strânsă cu Comisia Europeană.

"Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au salutat angajamentul Guvernului României de a nu avansa reformele controversate din sistemul judiciar şi reluarea imediată a dialogului în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, cu scopul de a înregistra progrese în reformele din sistemul judiciar şi în lupta împotriva corupţiei. Cei doi oficiali au reconfirmat angajamentul Comisiei Europene de a lucra în strânsă cooperare cu autorităţile române pentru a găsi soluţii în privinţa aspectelor legate de statul de drept şi pentru a relua progresele în cadrul MCV”, mai arată comunicatul Guvernului, remis MEDIAFAX.

În martie, după o întâlnire la Palatul Victoria dintre Viorica Dăncilă şi Frans Timmermans, premierul României a declarat că discuţiile au fost constructive, în timp ce Timmermans a afirmat că de când a publicat raportul MCV nu a văzut niciun progres.

Pe 13 mai, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis o scrisoare autorităţilor române în care avertizează cu un mecanism mai dur decât Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), dacă modificările aduse codurilor penale intră in vigoare. Frans Timmermans precizează, în scrisoarea transmisă autorităţilor române, că reprezentanţii Comisiei Europene au fost nevoiţi să revină în ultimele luni, la intervale frecvente, la chestiunea evoluţiilor privind statul de drept în România.

Scrisoarea este adresată preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea şi premierului Viorica Dăncilă.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană va declanşa "Rule of law Framework", proces care va înlocui pentru un timp MCV, dacă ţara noastră adoptă alţi paşi negativi în domeniul judiciar, precum promulgarea ultimelor modificări aduse codurilor penale.


Comunicat de presă privind întrevederea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans

”Aflată în vizită de lucru la Bruxelles, prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere, marţi, 4 iunie, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au salutat abordarea europeană a prim-ministrului Viorica Dăncilă şi sprijinul Guvernului României pentru proiectul european, precum şi dorinţa de a continua colaborarea strânsă cu Comisia Europeană”, se arată într-un comunicat al Guvernului remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii au fost discutate, de asemenea, rezultatele alegerilor europarlamentare.

”Preşedintele Juncker i-a mulţumit premierului Viorica Dăncilă pentru activitatea excelentă de până acum a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, care a închis peste 100 de dosare, dintre care cele mai importante sunt cele privind Poliţia Europeană de Frontieră şi Garda de Coastă, Autoritatea Europeană pentru Muncă, Directiva Copyright şi Directiva Gaz. Preşedintele CE a subliniat că această abordare trebuie să continue, în special în ceea ce priveşte avansarea Cadrului Financiar Multianual şi pregătirea Agendei Strategice 2019-2024. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au salutat angajamentul Guvernului României de a nu avansa reformele controversate din sistemul judiciar şi reluarea imediată a dialogului în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, cu scopul de a înregistra progrese în reformele din sistemul judiciar şi în lupta împotriva corupţiei. Cei doi oficiali au reconfirmat angajamentul Comisiei Europene de a lucra în strânsă cooperare cu autorităţile române pentru a găsi soluţii în privinţa aspectelor legate de statul de drept şi pentru a relua progresele în cadrul MCV”, se mai arată în comunicatul Executivului de la Bucureşti.

Şeful Executivului a declarat, luni, la începutul şedinţei de Guvern, că va efectua o vizită de lucru la Bruxelles în contextul recentelor alegeri europarlamentare.

Aceasta a declarat că va discuta şi despre portofoliul de comisar european pe care şi-l va asuma un europarlamentar român.

"Vom avea discuţii cu preşedintele şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, dar şi cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni. Voi transmite încă o dată ataşamentul României faţă de valorile europene şi de asemenea voi discuta ca în contextul alegerilor europarlamentare să vedem ceea ce avem de făcut pentru o prezenţă cât mai bună, pentru funcţiile despre care au început deja discuţiile atât în PE, dar şi pentru portofoliul de comisar european. De asemenea voi prezenta rezultatele Preşedinţiei Rotative a Consiliului UE şi modul în care vom continua în perioada următoare astfel încât această preşedinţie de succes, spun eu, pentru România şi pentru români să rămână în atenţia instituţiilor europene", a spus Dăncilă.

Viorica Dăncilă a transmis că se va întâlni şi cu ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland, cu care va discuta despre rezultatele preşedinţiei rotative deţinute de către România.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici