Guvernul Ungureanu, pe muchie de cuţit. Ce va face Victor Ponta dacă Traian Băsescu îl desemnează premier?

Mai sunt 24 de ore până vom şti dacă Guvernul Ungureanu rămâne în picioare sau pleacă. Ceea ce parea o himeră chiar şi pentru opoziţie, în urmă cu două săptămâni, prinde contur. Hemoragia de parlamentari din rândul puterii continuă, ultimul care a anunţat că va vota moţiunea de cenzură fiind deputatul PDL, Cătălin Croitoru, fost sindicalist.

331 afișări
Imaginea articolului Guvernul Ungureanu, pe muchie de cuţit. Ce va face Victor Ponta dacă Traian Băsescu îl desemnează premier?

Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Ne mai trebuie cinci-şase voturi", spune Mircea Duşa, liderul deputaţilor PSD.

Dacă Guvernul este demis în urma adoptării moţiunii de cenzură, "Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament." (Art. 103 din Constituţie).

PSD ar vrea, după căderea Guvernului, instalarea unui cabinet "tehnic" care să pregătească alegerile şi să gestioneze doar treburile curente până vom avea un nou parlament şi o nouă majoritate parlamentară ieşită din alegeri.

Ce se va întâmpla dacă, totuşi, în ipoteza căderii Guvernului, preşedintele Traian Băsescu îl va desemna pe Victor Ponta să formeze viitorul Cabinet?

Mircea Duşa nu spune limpede dacă social-democraţii vor accepta, dar aminteşte actuala stare de lucruri: puterea nu mai are majoritate în Senat şi are enorme dificultăţi să asigure cvorumul de şedinţă în Camera Deputaţilor; într-o atare situaţie, o lume normală ar accepta evidenţa şi şi-ar da acordul pentru organizarea de alegeri anticipate.

Citeşte mai multe despre ce va face Ponta dacă Băsescu îl desemnează premier pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici