„Haiducul” Ciolacu: Tăiem de la demnitari şi ajutăm fermierii români

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu spune, după anunţul premierului Nicolae Ciucă, faptul că tăierile vor fi făcute de la demnitari pentru a ajuta fermierii.

296 afișări
Imaginea articolului „Haiducul” Ciolacu: Tăiem de la demnitari şi ajutăm fermierii români

„Haiducul” Ciolacu: Tăiem de la demnitari şi ajutăm fermierii români

„Vom reduce la jumătate numărul consilierilor de la cabinetele demnitarilor, în timp ce sprijinim achiziţiile de alimente de la producătorii români pentru toate instituţiile publice din România! Fie că vorbim de hrana din spitale, de programele destinate elevilor în şcoli, mâncarea pentru bătrânii şi copiii instituţionalizaţi - toate instituţiile publice vor cumpăra doar produse româneşti de calitate. Principiile „lanţului scurt de aprovizionare” vor fi introduse în ordonanţa de urgenţă pe care Guvernul o va adopta în această săptămână. Fermierii români trebuie sprijiniţi în mod direct de stat, la fel cum oamenii din această ţară trebuie să aibă acces la produse bune şi proaspete”, spune Ciolacu.

În acelaşi timp, liderul PSD mai spune că a convenit ca împreună cu premierul Nicolae Ciucă să ia o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor în zona publică.

„Vom începe chiar de la cabinetele demnitarilor, unde numărul consilierilor va fi redus la jumătate! De asemenea, vor fi luate măsuri care vor duce la o economie de peste 5 miliarde de lei la buget, după cum urmează: reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu excepţia achiziţiilor necesare în sănătate şi educaţie; stoparea achiziţiilor de maşini, mobilier şi birotică, cu excepţia celor pe fonduri europene; stoparea angajărilor la stat; prezenţa în maximum două consilii de administraţie a unei persoane, în conformitate cu recomandările OCDE şi jaloanelor din PNRR; limite lunare de cheltuieli pentru fiecare minister în parte, stabilite de Ministerul Finanţelor”, potrivit lui Marcel Ciolacu.

Potrivit liderului PSD, aceste măsuri alături de cele de reducere a cheltuielilor pe fiecare minister în parte vor aduce o economie însemnată la buget şi astfel vor rămâne mai mulţi bani pentru investiţii şi pentru sprijinirea economiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ciolacu,
ciucă,
demnitar

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici