Haşotti: Mărirea bugetului Preşedinţiei este diversionistă

Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu au făcut un aranjament privind mărirea bugetului Preşedinţiei, astfel încât şeful statului să poată cere apoi Guvernului şi Parlamentului micşorarea bugetului său.

16 afișări
Imaginea articolului Haşotti: Mărirea bugetului Preşedinţiei este diversionistă

Haşotti: Mărirea bugetului Preşedinţiei este diversionistă (Imagine: Mediafax Foto)

"Mărirea bugetului Preşedinţiei este o acţiune diversionistă şi populistă, care constă în aranjamentul ca Emil Boc să ofere preşedintelui un buget mai mare, iar preşedintele să ceară Guvernului şi Parlamentului un buget mai mic", a susţinut Puiu Haşotti.

El a menţionat că este "convins" de acest lucru.

Potrivit proiectului bugetului de stat pe 2009, cheltuielile de personal ale Administraţiei Prezidenţiale sunt indicate în creştere cu 19,2%, de la 11,4 milioane lei la 13,6 milioane lei, în timp ce costurile pentru bunuri şi servicii sunt estimate în creştere cu peste 76%, de la 16,4 milioane lei la 28,9 milioane lei. Cheltuielile de capital ale Preşedinţiei vor creşte cu aproximativ 2%, la 3,5 milioane lei, conform proiectului de buget.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici