Social-democratul a ataşat postării sale certificatul său de naştere pentru a dovedi că a fost născut în România.
„Având în vedere acuzaţiile eronate referitoare la faptul că nu am fost născut în România, ţin să precizez următoarele: sunt născut în Romania, sunt român şi simt româneşte. Fac parte dintr-o etnie cu o profundă conştientizare şi încărcătură istorică, evreii fiind un popor care a fost sensibilizat de-a lungul timpului din cauza suferinţelor îndurate. Înţeleg şi respect regulile statutare ale organizaţiilor evreieşti şi îmi aleg astăzi cuvintele cu prudenţă”, a afirmat Ilan Laufer.
Acesta mai susţine că are dreptul să fie subiectiv, atunci când simte că este discriminat.
„Totodată, din cauza nejustificării refuzului – conform Constituţiei, a domnului Presedinte, de a fi parte din Guvernul Romaniei, am avut o reacţie la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoţională. Nu mi-am dorit şi nu îmi doresc să amestec trăirile personale în viaţa politică. Consider că, la nivel personal, am dreptul să fiu subiectiv, atunci când mă simt discriminat. Rămân implicat în proiectele menite să încurajeze dezvoltarea antreprenorilor şi a companiilor cu capital românesc, inclusiv internaţionalizarea acestora, atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii”, a conchis Laufer pe reţeaua de socializare.
Ilan Laufer, refuzat de şeful statului pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, a declarat, marţi, la sediul PSD, că şeful statului a contribuit la „sabotarea” şedinţei comune ale guvernelor român şi israelian şi că doreşte „legături doar cu Berlinul”. Acesta a adăugat că Iohannis doreşte blocarea relaţiilor României cu SUA şi Israel.
De asemenea, Laufer a declarat că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a îl numi la Ministerul Dezvoltării este un act antisemit, anunţând că va face plângere împotriva acestuia la CNCD.
Referitor la declaraţiile lui Laufer, preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Viorica Dăncilă s-au delimitat de afirmaţiile acestuia.
Totodată şi preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, miercuri, la declaraţiile lui Ilan Laufer, susţinând că acesta a picat testul maturităţii, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice pesediste şi că referinţele la antisemitism şi nazism în disputa politică sunt iresponsabile.
Tot miercuri, Ilan Laufer a spus, pe Facebook, că este „profund mâhnit” de reacţiile la adresa sa şi că religia nu trebuie să justifice reacţiile antisemite care îl vizează.
Citeşte şi: Vicepreşedintele Comisiei SRI a anunţat că Serviciul a trimis mii de pagini privind activitatea lui George Maior
Citeşte şi: Liderul senatorilor PNL acuză o gaură la buget de 12 miliarde lei: Voi cere în Comisie ca Teodorovici să explice
Citeşte şi: Vicepreşedintele ALDE: Se aştepta toată lumea ca Iohannis să facă tot ce ţine de el să împiedice buna guvernare
Citeşte şi: Pavel Filip: La Chişinău a devenit un trend să strigi în gura mare pentru unirea cu România
Citeşte şi: Iohannis nu renunţă la Lazăr: Propunerea de revocare mi s-a părut şi mi se pare o eroare/ Mesajul şefului statului pentru Tudorel Toader, legat de şefia DNA
Citeşte şi: Gabriela Firea, noi achiziţii: Luăm sute de case pentru medici/ Ce acuzaţii a lansat la adresa sa Nicuşor Dan/ UPDATE: Proiectul a fost respins
Citeşte şi: Gabriela Firea, noi achiziţii: Luăm sute de case pentru medici/ Ce acuzaţii a lansat la adresa sa Nicuşor Dan/ UPDATE: Proiectul a fost respins