Deși întâlnirea lui Bolojan cu omul de afaceri a fost una scurtă, iar premierul a precizat, atunci că a refuzat propunerea lui Fănel Bogos de a-l destitui pe șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, premierul va fi audiat, totuși, în calitate de martor, pentru ca procurorii să afle ce s-a discutat mai exact în cadrul întâlnirii.
Omul de afaceri Fănel Bogos, arestat preventiv pentru șantaj și eliberat ulterior, fusese sancționat de DSVSA Vaslui după ce, în septembrie 2024, la fermele sale a fost depistat un focar de salmonella. La acel moment, șeful DSVSA, Mihai Ponea, a decis sacrificarea a 230.000 de păsări de la fermele afaceristului.
Bogos ar fi încercat ulterior să se răzbune și să obțină schimbarea din funcție a lui Ponea, apelând la diverse metode, inclusiv la o întâlnire cu Ilie Bolojan.
Bolojan a mai explicat public, anul trecut, subiectul
În noiembrie 2025, Bolojan a explicat public întâlnirea cu Bogos, precizând că a tratat această programare „într-o cheie obişnuită”, având permanent întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi cu membri de partid. Afaceristul a fost însoțit de Mihai Barbu, care era trezorierul PNL la acea vreme.
Întâlnirea a durat 15 minute, iar Bolojan a declarat atunci că au fost prezentate și aspecte care nu țin strict de zona politică.
„Eu am avut aşa un uşor, şi acum mi-aduc aminte, trac, pentru că venind să discute aspecte politice, a prezentat şi aspecte care nu sunt strict de zona politică”, spunea
Bolojan anul trecut.
Potrivit Ioanei Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, prim-ministrul nu avea la cunoștință că Bogos i-ar fi oferit lui Mihai Barbu – fostul șef PNL Vaslui – bani pentru a facilita întâlnirea cu premierul.
„Domnul prim-ministru nu are cunoștință de nicio sumă solicitată, vehiculată, pentru audiențe. Nu există așa ceva. Ba mai mult decât atât, a atras atenția încă de ieri că reprezintă o faptă pedepsită de lege și cine săvârșește asemenea fapte suferă sancțiunile legale. (…) Cu sigurață nu știa că domnul respectiv era un om cu probleme”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului.
Întâlnirea a fost intermediată de fostul șef PNL Vaslui, Mihai Barbu, care ar fi primit, potrivit stenogramelor, o mare cantitate de produse din carne de pasăre, dar și produse lactate, precum și suma de 500.000 de euro, printr-un intermediar, pentru a „organiza” întâlnirea cu premierul Bolojan.
Potrivit surselor Gândul, Bogos ar fi reușit să se întâlnească, joi, 23 septembrie, cu premierul Bolojan, și să-i prezinte acestuia situația firmei sale și a problemei sale, însă premierul a refuzat cererea lui Bogos de a-l demite pe șeful DSVSA Vaslui, considerând că firma are prea multe probleme.