Iliescu, despre prezenţa sa în structurile PSD: Să fie utilă, dar nu inhibatoare

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, referitor la decizia sa de a se retrage din conducerea PSD, că a căutat o formulă ca, fără a părăsi partidul sau interesul pentru problemele politice, să rămână deschis faţă de conducerea formaţiunii, însă fără a aduce "elemente de inhibare".

17 afișări
Imaginea articolului Iliescu, despre prezenţa sa în structurile PSD: Să fie utilă, dar nu inhibatoare

Iliescu, despre prezenţa sa în structurile PSD: Să fie utilă, dar nu inhibatoare (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Iliescu a făcut precizările în acest sens într-un interviu acordat postului B1 Tv, postat pe blogul personal.

"Am căutat o formulă ca, fără a părăsi partidul, fără a părăsi interesul pentru problemele politice, să rămân deschis faţă de partid şi structurile sale de conducere, însă fără să aduc elemente de inhibare", a spus Iliescu, întrebat despre decizia sa de a se retrage din conducerea partidului.

El a arătat că nu ar vrea ca prezenţa sa să inhibe pe oamenii mai tineri în politică.

"Deci, a fost o alegere practică în legătură cu prezenţa mea, ca să fie utilă, dar nu deranjantă, nu inhibatoare", a continuat el.

Fostul preşedinte a subliniat însă că rămâne solidar cu partidul şi că va răspunde invitaţiilor actualei conduceri atunci când va fi necesară prezenţa sa.

"Altminteri, rămân solidar şi am dat un asemenea semnal ieri (luni - n.r.), la prima şedinţă a Comitetului Executiv de după Congres. Am asistat la şedinţă, am sugerat câteva lucruri. Voi răspunde la invitaţii atunci când este necesară prezenţa mea", a conchis el.

Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, a anunţat, la Congresul partidului din 20 februarie, decizia sa de a nu mai ocupa nicio funcţie în partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici