În ultimii 5 ani Ministerul Sănătăţii a identificat 57.088 infecţii nosocomiale în spitale

Anul trecut au fost înregistrate cele mai multe infecţii nosocomiale din ultimii cinci ani – 12.316, numărul total al acestora în perioada 2010-2015 depăşind cifra de 57.000, reiese din documentele trimise de Ministerul Sănătăţii Parlamentului.

1498 afișări
Imaginea articolului În ultimii 5 ani Ministerul Sănătăţii a identificat 57.088 infecţii nosocomiale în spitale

În ultimii 5 ani Ministerul Sănătăţii a identificat 57.088 infecţii nosocomiale în spitale

În 2010 au fost raportate 8.105 infecţii nosocomiale, în 2011 8.463, iar în 2012 8.278 de infecţii nosocomiale.

Din 2013 numărul acestora a crescut constant. Astfel, în 2013 au fost 9.296 infecţii nosocomiale, în 2014 10.630, iar în 2015 12.316 infecţii nosocomiale.

Anul trecut au fost verificate 367 de unităţi sanitare şi s-au aplicat 626 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 369 de amenzi în valoare totală de 340.900 de lei, 3 decizii de suspendare a activităţii şi au fost emise 254 de avertismente, conform datelor raportate de Ministerul Sănătăţii Legislativului.

Cele mai multe infecţii nosocomiale, la nivelul acestei perioade a ultimilor cinci ani, au fost înregistrate în Bucureşti - peste 12.000 de infecţii. Topul este completat de judeţele Iaşi - peste 9000 de infecţii şi Cluj, cu peste 7000 de infecţii.

Potrivit Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică (CNSISP), secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă s-au confruntat cu cele mai multe infecţii nosocomiale, peste 13.500. Peste 12.000 de infecţii intraspitaliceşti au fost raportate la secţiile de chirurgie.

Potrivit documentelor Ministerului Sănătăţii, în perioada 2010-2015 au fost înregistrate peste 15.000 de infecţii respiratorii şi circa 10.000 de infecţii ale plăgilor chirurgicale.

Datele au fost făcute publice în răspunsurile Ministerului Sănătăţii transmite Parlamentului la interpelările a doi deputaţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici