INTERVIU: Florian Mihalcea: Cred că nu va fi niciodată adoptată Legea lustraţiei

Unul dintre iniţiatorii "Proclamaţiei de la Timişoara", cu al său celebru "Punct 8", Florian Mihalcea, spune, într-un interviu acordat Agenţiei MEDIAFAX, la 20 de ani de la Revoluţie, că nu crede ca Legea lustraţiei să mai fie adoptată vreodată.

386 afişări
Imaginea articolului INTERVIU: Florian Mihalcea: Cred că nu va fi niciodată adoptată Legea lustraţiei

INTERVIU: Florian Mihalcea: Cred că nu va fi niciodată adoptată Legea lustraţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La începutul lunii martie 1990, scriitorul George Şerban citea, în balconul Operei din Timişoara, textul "Proclamaţiei de la Timişoara", un document prin care se susţinea că Revoluţia Română nu fusese doar anti-ceauşistă, ci şi anticomunistă.

Probabil cel mai important articol al "Proclamaţiei de la Timişoara", celebrul "Punct 8", cerea ca "legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate".

Acest punct al "Proclamaţiei de la Timişoara" s-a transformat, ulterior, în Legea lustraţiei.

La aproape 20 de ani de la redactarea "Proclamaţiei de la Timişoara" de către George Şerban, preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea, unul dintre iniţiatorii "Proclamaţiei", a acordat un interviu în care vorbeşte despre modul în care s-a născut acest document. Cum, ulterior, "Proclamaţia de la Timişoara" a împărţit România între susţinătorii acesteia şi denigratorii documentului, cum a putut conduce un text la evenimentele din Piaţa Universităţii din Bucureşti, înăbuşite prin intervenţia minerilor.

De asemenea, Mihalcea explică şi de ce, la aproape două decenii de atunci, nu a fost adoptată în Parlament Legea lustraţiei.

Prezentăm interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de către Florian Mihalcea:

Reporter: Ce făceaţi în 1989?

Mihalcea: Aveam aproape 30 de ani, deci eram destul de matur ca să înţeleg ce se întâmplă şi să fiu conştient de ceea ce fac. În timpul studenţiei am lucrat la ziarul "Forum Studenţesc" şi făceam parte din Cenaclul "Pavel Dan". Aici i-am cunoscut pe cei cu care, ulterior, am înfiinţat Societatea Timişoara şi Ziarul Timişoara. Îi amintesc pe Ion Monoran, Daniel Vighi, Viorel Marineasa. Oameni cu care ne cunoşteam de zece ani. Faptul că i-am văzut pe ei şi că ne-am întâlnit în acele zile şi faptul că l-am văzut pe Ion Monoran în balconul Operei m-a făcut să cred cu adevărat că ceea ce se întâmpla nu era nici o diversiune, nici o intervenţie din afară, manevrată de diverse servicii secrete, ci o revoltă a timişorenilor care îşi doreau demult acest lucru.

Reporter: Pe dumneavoastră ce v-a făcut să ieşiţi în stradă?

Mihalcea: În primul rând, cunoşteam povestea lui Laszlo Tokes, de la Europa Liberă, se vorbea deja de mult timp despre procesul lui de evacuare. Iar protestul pastorului Laszlo Tokes nu l-am privit niciodată ca un protest al unui pastor reformat care încerca să apere drepturile comunităţii maghiare, ci ca pe un protest împotriva sistemului comunist. În fiecare oraş exista câte un disident, un punct de reper. Dar în timp ce Doina Cornea era bătută pe stradă de securişti, fără ca cineva să intervină în apărarea ei, iar ea era în arest la domiciliu, la fel ca Mircea Dinescu, şi amândoi erau ocoliţi de toată lumea, iar la Iaşi era Dan Petrescu, Laszlo Tokes era considerat disidentul nostru. Şi în momentul în care a început acel protest, mi-am dat seama că a-l apăra pe Laszlo Tokes înseamnă a avea tăria de a-l apăra pe cel care, în locul nostru, a făcut un gest pe care ne-am fi dorit şi noi să-l facem, dar nu am avut curajul. Şi dacă nu ai curajul să faci un asemenea gest, atunci m-am gândit că măcar să ai curajul de a-l apăra din mulţime pe cel care a avut curajul să o facă în locul tău.

Reporter: Care a fost primul contact cu manifestaţiile de la Timişoara?

Mihalcea: În 17 (decembrie - n.r.) dimineaţa, m-am dus în Piaţa Maria să văd ce se întâmplă. În 17 dimineaţa părea că totul se va stinge. Erau cioburi peste tot, geamgii care schimbau geamurile, măturători care încercau să lase cât mai puţine urme. M-am dus să văd dacă există o organizare a acestui protest, pentru că făceam parte dintr-o reţea, în care fiecare nu-l cunoştea decât pe cel dinaintea lui şi pe cel pe care îl aducea el în reţea, şi care avea scopul ca, la un moment dat, când se dădea un semnal, să ne adunăm în marile pieţe din marile oraşe şi să începem simultan protestul. Am crezut că era vorba despre acea reţea şi că, dintr-un motiv sau altul, nu a funcţionat până la mine şi că nu am fost înştiinţat. Şi am încercat să mă duc în cartierul Prinţul Turcesc, unde locuia cel care mă introdusese în această reţea, poetul Ion Staicu.

Reporter: Ce era această reţea de care vorbiţi?

Mihalcea: Am fost contactat de poetul Ion Staicu, care mi-a spus că există o astfel de reţea, care vrea să îl dea jos pe Ceauşescu. Că e foarte bine organizată, în sensul că nu poate cădea toată reţeaua, ci doar o ramură a ei, în momentul în care cineva e descoperit, pentru că nu îi ştiai decât pe cel care te introducea în reţea şi pe doi sau trei pe care tu îi aduceai. Nu trebuia să faci nimic. Doar să aştepţi semnalul care va fi dat pe această filieră. Astfel încât, la o anumită dată şi la o anumită oră, trebuia să mergem în piaţa centrală a oraşului. Iar astfel de grupuri erau în toată ţara. Pentru că, dacă erau doar într-un singur loc, lucrurile puteau fi înăbuşite. Aşa s-a întâmplat la Timişoara, unde s-a aşteptat mai multe zile până când au ieşit Bucureştiul şi celelalte oraşe.

Reporter: Şi cine făcea parte din această reţea?

Mihalcea: După Revoluţie, din discuţiile cu prieteni, am aflat că şi ei făceau parte din această reţea. Şi am descoperit o parte din această caracatiţă.

Reporter: Doina Cornea, Mircea Dinescu?

Mihalcea: Nu, nu. Nu ştiu de unde a pornit, cine a gândit-o. Protestele lui Mircea Dinescu sau ale Doinei Cornea erau proteste individuale. Ei şi-au asumat singuri această responsabilitate, în timp ce această reţea era o treabă anonimă, despre care nici nu am auzit vorbindu-se în presa de după Revoluţie. Dar dovada că ea exista este că am vorbit după Revoluţie şi, într-adevăr, au fost şi alţii care cunoşteau acest lucru. Oricum, ea nu a funcţionat sau a fost luată prin surprindere, aşa cum am fost şi eu luat prin surprindere. Nu credeam ca protestul din faţa casei lui Tokes să conducă la căderea sistemului comunist.

Reporter: Revenind la evenimentele de la Timişoara. Ce s-a întâmplat în 17 decembrie?

Mihalcea: Pentru a ajunge la Ion Staicu, am fost nevoit să trec prin faţa Hotelului Continental, unde am fost oprit de un baraj de militari. Acolo am văzut secvenţele pe care le văzusem deja la televizor, la Praga. Cu fete care puneau flori în armele soldaţilor, cu grupuri care cântau "Deşteaptă-te române" (...) Am stat acolo aproape o oră, timp în care eram convins că lucrurile vor merge ca la Praga, adică aceste demonstraţii îl vor face pe Ceauşescu să demisioneze. Dar tocmai din cauza acestui baraj, oamenii se adunau din ce în ce mai mulţi (...) La un moment dat, cordonul de militari s-a dat la o parte, pentru a face loc tancurilor care veneau din Calea Girocului, soldaţii au început să lovească mulţimea cu patul puştii. Am văzut tancurile care se îndreptau spre Piaţa Libertăţii şi oameni care, cu un curaj nebun, încercau să oprească tancurile. (...) Pentru a nu intra în Piaţa Libertăţii, de unde se vedea fum şi se auzeau focuri de arme, m-am dus în Piaţa 700. Acolo era o altă mulţime de oameni şi un soldat, chiar pe linia de tramvai, care trăgea spre mulţime. Lângă mine a căzut un tânăr, era împuşcat în gât şi în acel moment mi-am dat seama că se trage cu adevărat. Acel tânăr a murit şi acum există acolo un monument în memoria lui. Şi atunci teama a dispărut şi locul ei a fost luat de furie, generată de faptul că ei trăgeau, iar noi eram neînarmaţi. Nu era o luptă, era o execuţie. Şi această furie a făcut ca şi în zilele următoare oamenii să iasă în stradă.

Reporter: Manifestanţii, până la urmă, au câştigat, Ceauşescu a fost executat, de ce mai era nevoie de Proclamaţia de la Timişoara?

Mihalcea: Era foarte clar că idealurile Revoluţiei au fost deturnate. Asta a fost foarte clar în ianuarie 1990. A fost foarte clar în momentul în care am constatat că ceea ce se ceruse pe străzile Timişoarei era altceva decât ceea ce-şi propunea FSN. Şi atunci George Şerban a venit cu ideea să spunem care au fost, de fapt, doleanţele timişorenilor. Pentru ca toată ţara să înţeleagă ce am vrut când am început această revoluţie. De fapt, George Şerban a vrut să facă un text prin care să sintetizeze ceea ce s-a cerut pe străzi, să facă un fel de program al Revoluţiei. (...) A venit la noi cu textul, la Societatea Timişoara, şi ne-a propus să adoptăm acest text. Acolo a avut loc o dezbatere, s-a lucrat pe acel text şi apoi Societatea Timişoara a adoptat acel text.

Reporter: Au fost idei pe care le propunea George Şerban şi care nu au mai intrat?

Mihalcea: Nu, au fost doar probleme de amănunte, probleme de formă, dar toate punctele redactate de George Şerban au apărut în textul final. Au fost dezbateri pe temă, a fost chiar o voce care s-a opus Punctului 8, Claudiu Iordache, care era, pe vremea aceea, preşedintele Societăţii Timişoara. Din cauza asta şi-a şi dat demisia din Societatea Timişoara.

Reporter: De ce s-a opus Claudiu Iordache adoptării Punctului 8?

Mihalcea: Pentru că îl cunoştea personal pe Ion Iliescu, în care avea încredere, şi considera că nu este corect să renunţi la Ion Iliescu în acele momente în care el credea că este nevoie de Ion Iliescu. Îl cunoştea de pe vremea când Ion Iliescu a fost aici, la Timişoara, secretar la Consiliul Judeţean. Atunci când, ocupându-se de cultură, Ion Iliescu avea aerul de a fi un om deschis faţă de ceilalţi activişti de partid, cu o gândire mult mai nedoctrinară. Or, pe străzile Timişoarei s-a scandat "Jos comunismul", noi am considerat că a fost vorba de o revoluţie anticomunistă şi am considerat că nu poţi să clădeşti o societate necomunistă cu oameni care făceau parte din aceste structuri şi care au susţinut, până la urmă, politica comunistă, politica lui Ceauşescu. Nu se putea să spui că Ceauşescu fusese vinovat pentru tot. Era vorba de un sistem politic care a condus la naşterea unui dictator. Dacă nu era Ceauşescu, ar fi fost altul. Din acest motiv nu am vrut să renunţăm la Punctul 8.

Reporter: S-a mai opus cineva adoptării Punctului 8?

Mihalcea: A mai fost o dată discuţia renunţării la Punctul 8, în momentul în care un grup de la Societatea Timişoara, format din George Şerban, Dorel Mihiţ, Daniel Vighi şi Vasile Popovici, a avut o întâlnire cu Ion Iliescu, la Bucureşti, pentru a prezenta şi explica Proclamaţia de la Timişoara. Şi atunci, Ion Iliescu a spus că ar fi de acord cu Proclamaţia şi ar susţine-o, dacă s-ar renunţa la Punctul 8. Delegaţia de la Bucureşti nu a renunţat la Punctul 8 şi a ieşit ce a ieşit, în sensul că România s-a împărţit în două: în susţinătorii Proclamaţiei şi în cei care denigrau Proclamaţia. Proclamaţia a fost ceva pe care ori îl iubeai, ori îl urai. Şi acest lucru a condus apoi la evenimentele din Piaţa Universităţii.

Reporter: Cum s-a ajuns la manifestaţiile din Piaţa Universităţii?

Mihalcea: Noi am făcut la Timişoara o aşa-numită Alianţă a Proclamaţiei de la Timişoara. Apoi am plecat în diverse oraşe, în care am făcut mitinguri şi am prezentat Proclamaţia de la Timişoara. Eu am fost la Oradea şi la Cluj. Alţii au fost la Turnu Severin. Fiecare am mers prin mai multe oraşe, aşa, ca apostolii, pentru a promova Proclamaţia. Începuse deja Piaţa Universităţii, iar în locurile în care mergeam lumea făcea acea zonă liberă de neocomunism. Adică fenomenul Pieţei Universităţii a fost unul naţional. Dar cel din Piaţa Universităţii a fost absolut incredibil, ceva ce nu a mai existat în Europa, nici înainte şi nici după. Piaţa Universităţii a scos din anonimat Proclamaţia şi, în urma acestui fenomen, şi puterea de atunci şi-a dat seama că există o parte a populaţiei care nu poate fi ignorată şi îşi doreşte altceva decât ceea ce ofereau ei, adică un fel de Perestroika.

Reporter: După venirea minerilor la Bucureşti s-a terminat discuţia privind Punctul 8, cel puţin o vreme...

Mihalcea: Da, s-a oprit o vreme. Noi am continuat să facem presiuni pentru adoptarea unei legi a lustraţiei. George Şerban a făcut un proiect pe vremea când era parlamentar (George Şerban a fost deputat PNŢCD în legislatura 1996-2000 - n.r.), dar a murit înainte de a-l depune. A fost depus de Teodor Stanca (PNŢCD - n.r.) şi blocat undeva în Parlament. Au urmat patru ani de conducere a PSD, după care noi am elaborat un alt proiect de lege, pe baza schiţei lui George Şerban, un proiect serios de lege, care a fost adoptat de către Senat. Iniţiatori au fost membri ai Societăţii Timişoara care făceau parte din PNL: Mona Muscă, Adrian Cioroianu, Viorel Oancea şi Eugen Nicolaescu. Proiectul, după ce a fost adoptat de către Senat, s-a blocat în Camera Deputaţilor şi a rămas aşa până în ziua de astăzi. Cu toate că, componenţa Camerei Deputaţilor s-a schimbat. Bogdan Olteanu, când era preşedintele Camerei Deputaţilor, ne-a promis de nenumărate ori - a fost chiar şi la Timişoara - că va face demersuri, dar nu a fost voinţa de a pune acest proiect pe ordinea de zi. A urmat Roberta Anastase, care nu a făcut nici ea nimic.

Reporter: De ce nu se reuşeşte adoptarea acestei legi, care nu este foarte complicată?

Mihalcea: Pentru că, de fapt, nu vor. Noi am făcut, la iniţiativa lui Bogdan Olteanu, o adunare la Timişoara, pentru a prezenta tuturor partidelor şi pentru a le da posibilitatea de a spune "da" sau "nu" Legii lustraţiei. Să vedem dacă Legea lustraţiei este acceptată de partidele politice şi am constatat că avem o mare majoritate pentru adoptarea Legii lustraţiei. Chiar şi Emil Boc a spus apoi că este pentru Legea lustraţiei şi că o va pune în discuţie. Roberta Anastase a promis acelaşi lucru, la Timişoara. De fapt, declarativ, toată lumea era de acord. Şi PNL, şi PDL, şi UDMR, chiar şi PC s-a declarat pentru Legea lustraţiei. PSD nu a avut un punct de vedere, iar singurii care s-au opus au fost membrii PRM. Care, ulterior, au dispărut din Parlament, deci nu mai sunt o problemă. Apoi ni se spune că e prea târziu, că au trecut foarte mulţi ani şi că nu-şi mai are rostul. Şi iată că a venit campania electorală de anul acesta, în care toţi candidaţii la Preşedinţie, în primul tur şi mai ales în turul al doilea, cei doi care au rămas, au vorbit despre comunism, despre Proclamaţia de la Timişoara, despre tot. Chiar în ultima dezbatere dintre Geoană şi Băsescu, Geoană s-a referit la Punctul 8 spunând că, dacă s-ar aplica Punctul 8, Băsescu nu ar putea să candideze. Băsescu îi dă replica spunând că ei au blocat Legea lustraţiei. De fapt, partidele de dreapta aveau majoritatea şi au majoritatea în Parlament. Deci PSD nu poate bloca Legea lustraţiei. Până la urmă, ea nu este adoptată pentru că în interiorul oricărui partid există foşti ofiţeri de securitate, foşti informatori, la care nu vor să renunţe. Cu toate că majoritatea din PNL şi PDL nu au avut treabă cu Securitatea, ei nu pot ieşi din aceste jocuri. Şi din acest motiv, Legea lustraţiei este o lege foarte mult clamată în campaniile electorale şi, de a doua zi după campanie, revin la ideea că este prea târziu şi că sunt alte priorităţi, cum ar fi TVA-ul sau criza.

Reporter: Şi nu sunt astea priorităţile?

Mihalcea: Noi credem că tocmai reţelele Securităţii sunt cele care menţin problemele economice ale ţării, prin faptul că au creat reţele de tip mafiot, sprijinite de diverse partide politice. Pe de altă parte, sunt convins că susţin campaniile electorale, cu bani, astfel încât să se asigure că nu se va întâmpla nimic împotriva lor în timpul mandatului.

Reporter: Dacă Punctul 8 al Proclamaţiei ar fi intrat în vigoare în 1990, acum foştii activişti comunişti, securiştii şi informatorii ar putea chiar candida la o funcţie în stat. De ce mai este nevoie, la 20 de ani de la Revoluţie, de o Lege a lustraţiei?

Mihalcea: În 2005, s-a făcut un sondaj de opinie şi s-a dovedit că 70 la sută din populaţie îşi doreşte Legea lustraţiei. Pe de altă parte, chiar şi în această campanie electorală ne-am dat seama că este o temă foarte importantă pentru politicieni. Şi, pe de altă parte, nu este vorba despre politicienii din linia întâi, ci despre linia a doua a partidelor şi care fac nu numai ca Legea lustraţiei să nu fie votată, ci fac ca şi dosarele Revoluţiei să nu fie finalizate. Suntem la 20 de ani de la Revoluţie şi avem un dosar al Revoluţiei de 800.000 de pagini, care de-abia acum a fost dat unui alt procuror care va trebui să îl citească tot şi să îşi dea seama ce s-a întâmplat. (...) Există o statuie care va inaugurată acum, la Târgu Mureş, pentru Ştefan Guşă, iar în 17 decembrie va fi judecată revizuirea cerută de Victor Atanasie Stănculescu. Au trecut 20 de ani şi lucrurile astea ar trebui să fie istorie, dar ele sunt în continuare extrem de actuale.

Reporter: Aţi fost un naiv, în 1990, când aţi susţinut Proclamaţia de la Timişoara?

Mihalcea: Nu, am făcut un lucru logic, dar nu am crezut că structurile securiste se vor reface aşa de rapid.

Reporter: Va fi adoptată vreodată Legea lustraţiei?

Mihalcea: Cred că nu. A trecut campania electorală şi nu va mai interesa pe nimeni. La viitoarea campanie electorală se va discuta din nou şi se vor acuza din nou între ei că au blocat legea. Până la urmă, nimeni nu a făcut nimic pentru ca legea să fie adoptată. Eu cred că nu va fi adoptată niciodată această lege, dar nu ne vom opri din demersurile noastre. Cel mai bine ar fi, dacă tot nu vor să o adopte, să cadă la vot, să vedem cine a votat împotrivă. Măcar atât. Dar nu au curajul ăsta. Preferă să o ţină blocată.

Interviu de Bogdan Marta, corespondenti@mediafax.ro.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici