Video INTERVIU - Geoană: Iliescu are o problemă cu orice alt lider PSD în afară de el însuşi - VIDEO

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, declară, într-un interviu pentru agenţia MEDIAFAX, că preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, are o problemă în a accepta orice alt lider al partidului în afară de el însuşi, fiind vorba despre "răutate adunată în timp".

2011 afişări

Geoană precizează că Iliescu a lansat, în timp, atacuri nedrepte la adresa tuturor preşedinţilor PSD, fie că a fost vorba despre Adrian Năstase, Mircea Geoană sau, mai nou, Victor Ponta.

De asemenea, Geoană lansează o serie de critici şi la adresa lui Miron Mitrea, afirmând că alegerea acestuia ca şef de campanie a lui Sorin Oprescu este o idee nefericită.

Pe de altă parte, Geoană susţine că este timpul ca PSD să strângă rândurile în perspectiva anului electoral 2012 şi îşi afirmă disponibilitatea de a colabora cu reprezentanţii conducerii formaţiunii.

Preşedintele Senatului vorbeşte şi despre modificarea Constituţiei, afirmând că susţine menţinerea Parlamentului bicameral, în condiţiile în care statul de drept din România este din ce în ce mai fragil, iar Executivul are tendinţe abuzive.

Prezentăm interviul acordat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: De drept nu mai sunteţi suspendat din PSD, dar de fapt pare că încă sunteţi suspendat. Care este situaţia?

Mircea Geoană: Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată suspendat din obligaţiile mele de social-democrat convins, de om care a avut, are şi va avea un rol important în viaţa partidului nostru. Acum, cu un an înainte de alegerile viitoare, avem toţi obligaţia, şi mă includ si pe mine, să facem tot ce depinde de noi şi ce stă în puterea noastră pentru ca PSD să revină la guvernare şi România să aibă o altă direcţie, să fructificăm politic şi electoral imensa nemulţumire a populaţiei şi discreditarea aproape completă a actualei puteri. Este o obligaţie care cred că apasă şi pe umerii mei, şi pe umerii actualei conduceri şi ai colegilor noştri, care unii sunt mai frământaţi, alţii mai optimişti. Nu există altă cale, înainte de un război electoral foarte greu, cu un adversar care nu se predă şi nu se dă în lături de la niciun tertip, vicleşug sau furăciune, ca să aducem partidul la guvernare. Trebuie să muncim toţi şi să tragem în aceeaşi direcţie.

Reporter: Vineri are loc Consiliul Naţional PSD, anunţat tocmai ca un moment de strângere a rândurilor. Ce mesaje ar trebui social-democraţii să dea la acest Consiliu pentru a pregăti revenirea la guvernare?

Mircea Geoană:: În mod evident, este un mesaj de strângere a rândurilor. Sper să pot contribui, în măsura posibilităţilor, la un mesaj care să fie şi mai articulat, dar şi mai pragmatic din punctul de vedere al soluţiilor de guvernare, probleme de politică internaţională. Pe de altă parte, există obligaţia de a păstra, de a întări şi a moderniza eventual imaginea, ideologia şi profilul partidului. Nu este uşor, au fost foarte multe situaţii în care fie am susţinut din Parlament un guvern liberal, fie am creat coaliţii ad-hoc, fie am creat majorităţi cu un partid de dreapta. Acum, cu USL, suntem într-o situaţie similară, deşi diferită, dar nevoia de a păstra conturul ideologic specific al PSD este la fel de importantă. Nu este antagonică relaţiei cu PNL, dar nu putem să înlocuim USL cu PSD, adică PSD să se topească într-o construcţie care este un vehicul electoral şi politic dar nu ideologic. Este nevoie şi de oameni care să fie credibili, oneşti şi profesionişti, pentru că românii se uită cu un ochi foarte critic la politicienii opoziţiei.

Reporter: Cum credeţi că a reacţionat PSD, după construirea USL, faţă de două teme principale din dezbaterea politică, reorganizarea administrativă şi modificarea Constituţiei?

Mircea Geoană: Eu cred că acolo unde nu am reuşit încă, şi sper ca acest Consiliu Naţional să dea un mesaj mai clar, este problema statului social. Noi am acceptat prea mult ca sub pretextul reducerilor bugetare, al nevoii de a fi mai cumpăniţi cu banul public, această ofensivă fenomenală împotriva statului social, transformat brusc în stat asistenţial. Cred că trebuie să spunem că un stat social nu înseamnă un stat al pomenii, ci un stat echilibrat, în care economicul şi socialul coexistă armonios. Aici vocea PSD ar trebui să fie mai puternică. Este ilogic şi imoral: o criză pornită de sistemul financiar, care a obligat guvernele să se împrumute pentru a salva sistemul financiar, iar acum guvernele sunt vinovate pentru ceea ce a fost iniţial o criză financiară şi brusc statele nu mai sunt bune şi nu mai sunt necesare. Această teză nihilistă şi ultraneoliberală trebuie combătută energic, pentru că nici în ţări conduse de dreapta, ca Germania şi Franţa, nimeni nu a vorbit de dezmembrarea statului social, ci de unul mai inteligent şi mai echilibrat.

Constituţia, în opinia mea, nu poate fi modificată înainte de alegerile de anul viitor, pentru că actualul Parlament nu este dispus să intre într-o astfel de conversaţie, pentru că revizuirea Constituţiei nu se face de dragul unor alegeri. Tema reorganizării administrativ-teritoriale cred că, la un moment potrivit, ar trebui discutată, dar nu în această perioadă în care totul capătă iz electoral şi suspiciuni electorale. Trebuie o evaluare după o discuţie cumpănită, nu să ne lansăm în aventuri riscante. Eu sunt pentru o regândire profundă şi a Constituţiei şi a sistemului de organizare teritorială, dar nu în această patimă electorală, pentru că suspiciunea care domină dezbaterea de astăzi este că este o formă disperată a actualei puteri de a schimba regula jocului şi de a se ascunde sub unele teme generoase pentru a-şi masca propria neputinţă şi degradare.

Reporter: Concret, dumneavoastră susţineţi modificarea Constituţiei pentru trecerea la un Parlament unicameral?

Mircea Geoană:: Iniţial, am fost tentat de această formulă, acum câţiva ani am fost printre cei care a spus că este bine. Dar, văzând cât s-a degradat mediul politic şi cât de fragil a devenit statul de drept român, cred că e necesară o formulă în care să continuăm să avem două Camere. Poate dacă se face şi regionalizarea, Camera superioară să fie o voce mai puternică, a teritoriului. Dacă ar fi fost un climat democratic mai liniştit şi o consolidare a statului de drept, poate aş fi fost înclinat să spun de ce nu. Dar acum este clar că tentaţia autoritaristă instalată în România trebuie contracarată cu un Parlament bicameral, eventual redus numeric, care prezintă garanţii mai mari de contrapondere la excesele Executivului. Pentru actuala etapă de dezvoltare democratică este mai raţional un Parlament bicameral.

Reporter: Ca fost preşedinte PSD vă confruntaţi cu destul de multe atacuri ale actualilor lideri. De exemplu, domnul Mitrea vă acuza că faceţi revoluţii în PSD.

Mircea Geoană:: Pe de o parte, mă amuză aceste atacuri absolut puerile. Pe de altă parte, mă mâhnesc, pentru că este clar că toată energia colegilor mei trebuie să meargă spre adversarul din exterior. Dacă inventăm adversari închipuiţi în interiorul partidului, are de câştigat adversarul din afară. Cred că este bine ca aceste atacuri să fie eliminate. Cred, sincer, că sunt unii colegi, inclusiv domnul Mitrea, care au dobândit un anumit tip de experienţă politică şi electorală, dar care au dobândit şi un balast în imaginea publică la fel de important.

Alegerea domnului Mitrea ca şef de campanie a lui Sorin Oprescu este o idee nu foarte fericită, ca să nu spun nefericită. Pe de o parte, pentru că maniera brutală în care se încearcă impunerea domnului Mitrea la (PSD - n.r.) Bucureşti creează o reacţie firească şi legitimă din partea organizaţiei. Pe de altă parte, domnul Oprescu a câştigat alegerile pe o notă de independenţă şi nu cred că domnul Mitrea reprezintă un plus de vreun fel pentru Sorin Oprescu. Dar este decizia lui, însă cred că, din punctul de vedere al jocului politic, această soluţie este nefericită.

Rep.: Vi se pare surprinzătoare această numire a domnului Mitrea, în condiţiile în care, înaintea Congresului din 2005, unii lideri ai PSD, printre care şi domnul Viorel Hrebenciuc, îl acuzau că ar fi omul lui Traian Băsescu?

Mircea Geoană:: Nu ştiu. Am un semn de întrebare şi sunt rezervat în a arăta cu degetul către alţi colegi. Alţii şi-au făcut un obicei să pună tot ce nu a mers bine în partid pe seama mea exclusiv, de parcă ei nu ar fi fost prin jur, nu ar fi condus campanii, nu ar fi fost vicepreşedinţi sau preşedinţi de onoare. E OK. Este obligaţia liderului să îşi asume şi succesul şi eventualele eşecuri. Dar pentru mine, în continuare, cel mai mare mister din ultimii ani de zile, în afară de alegerile prezidenţiale, este modul în care, într-o noapte, s-au topit cinci procente pe care PSD le avea în faţa PDL în 2008, când domnul Mitrea era şef de campanie. Aş fi în continuare interesat să văd explicaţia.

Reporter: Nu aţi avut atunci o explicaţie cu domnul Mitrea?

Mircea Geoană:: A fost o explicaţie care nu m-a convins şi cred că nu a convins pe nimeni.

Reporter: Nici domnul Iliescu nu vă place foarte mult, v-a sugerat foarte limpede să vă lăsaţi de politică, cu argumentul că sub preşedinţia dumneavoastră PSD a pierdut două rânduri de alegeri.

Mircea Geoană:: Nu ştiu ce alegeri am pierdut. Am câştigat alegerile locale, europarlamentare, la parlamentare am obţinut mai mult. Aş vrea să spun un lucru, pe care cred că îl simt foarte mulţi pesedişti. Este o dificultate pe care domnul Iliescu o are cu a accepta oricare alt lider al partidului în afară de domnia sa. Când era Adrian Năstase preşedintele partidului, etichete şi atacuri mai mult sau mai puţin directe, dar dureroase, şi care au dus la pierdere de imagine şi de voturi. Când am fost eu, nu mai discut, eu măcar am avut curajul să îl înfrunt în bătălie directă şi să îl înfrâng. Acum Victor Ponta, pe care l-a susţinut. Este cel puţin ciudat şi extrem de prost perceput de public când Ion Iliescu şi Roberta Anastase spun practic acelaşi lucru, că Victor Ponta nu ar suficient pregătit pentru a fi prim-ministru şi domnul Năstase ar fi poate un prim-ministru mai bun. Nu pot să spun că nu recunosc acest tip de atac în atacuri pe care le-a exersat cu destul de multă abilitate şi la adresa mea, şi a lui Năstase. Indiferent dacă ne place sau nu Ponta, este cel propus astăzi de partid ca prim-ministru şi orice formă de dubiu cu privire la persoana candidatului nostru şubrezeşte şansele partidului pentru a avea succes anul viitor. Cred că este un fel de răutate adunată în timp, pe care mă miră că domnul Iliescu, la senectutea la care a ajuns, nu găseşte înţelepciunea să o reprime.

Reporter: Şi domnul Ponta spunea că aveţi o agendă personală. Agenda dumneavoastră acum mai are legătură cu partidul?

Mircea Geoană:: Are o legătură foarte mare cu partidul, dar nu este exclusivă cu partidul. Sunt un om public, un om politic şi un intelectual care are şi alte preocupări în afara politicului. Conduc institute, creez structuri nonguvernamentale care fac parte din ceea ce cred eu că este obligaţia unui cetăţean. Dar din punctul de vedere al partidului, pentru mine nu există miză mai importantă decât readucerea PSD la guvernare cu prim-ministru pesedist.

Dacă domnul Ponta, aşa cum am discutat acum ceva timp cu dânsul, doreşte să aibă sprijinul şi experienţa mea internă şi internaţională, să punem împreună în valoare ceea ce reprezintă o zestre electorală pe care am dobândit-o cu greu şi pe care cred că am păstrat-o în proporţie importantă, eu sunt deschis pentru o formă de colaborare. Dar nu cred că acest tip de atacuri publice, gratuite şi neadevărate, ajută în această direcţie. Înclusiv la Consiliul Naţional de mâine (vineri - n.r.), sunt dispus, dacă există predispozitţie din partea actualei conduceri, să vorbesc, să dau câteva mesaje, lucru care cred că ajută partidul. Este cu dublu sens: eu sunt în continuare interesat de succesul partidului meu, pe care îl preţuiesc şi care a făcut atât de multe lucruri bune şi pentru mine şi pentru ţară.

Reporter: În eventualitatea că PSD, în formula USL, obţine la parlamentare peste 50% şi ajunge în situaţia de a numi premierul, credeţi că Victor Ponta este pregătit să exercite prerogative de prim-ministru?

Mircea Geoană:: Mai este un an, într-un an se întâmplă multe, şi maturizarea şi acumularea de experienţă. Dar atacurile din interiorul partidului pe care le primeşte Ponta, cum le-am primit şi eu la vremea mea, mă fac să fiu mai degrabă solidar cu Ponta din această perspectivă. Am mâncat şi eu pâinea asta, ştiu ce înseamnă să ai în jurul tău personaje influente care îţi trag preşul de sub picioare sau îţi bagă un cuţitaş pe la spate când ţi-e lumea mai dragă. Nu am să intru în acest joc, în acest moment este desemnat de partid să ocupe această funcţie şi trebuie să facem tot ce depinde de noi ca voturile să fie acolo şi să dăm prim-ministrul.

CITEŞTE ÎN CONTINUARE...

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici