Ioana Brătianu a fost înmormântată la Conacul Florica

Numeroşi lideri liberali au participat, miercuri, la ceremonia de înmormântare a fiicei istoricului Gheorghe Brătianu, Ioana Ileana Brătianu, care a avut loc la Conacul Florica, situat în localitatea Ştefăneşti din judeţul Argeş.

889 afișări
Imaginea articolului Ioana Brătianu a fost înmormântată la Conacul Florica

Ioana Brătianu a fost înmormântată la Conacul Florica (Imagine: Mediafax Foto)

Au fost prezenţi o parte dintre liderii de la centru, printre care prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, vicepreşedinţii Norica Nicolai şi Varujan Vosganian, secretarul general al PNL, Radu Stroe, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, senatorul de Argeş Mircea Diaconu, liderii filialelor PNL Argeş, Adrian Miuţescu, PNL Dâmboviţa, Gabriel Plăiaşu, PNL Olt, Ioan Ciugulea. La înmormânarea fiicei lui Brătianu au mai participat preşedintele de onoare Mircea Ionescu Quintus şi preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, dar şi verişoara Ioanei Brătianu, Oana Brătianu.

Prim vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la finalul ceremoniei de înmormântare, că decesul Ioanei Brătianu este o mare pierdere pentru PNL, menţionând că aceasta "a reprezentat o flacără vie a liberalismului în toţi cei 50 de ani ai comunismului, în emigraţia românească de la Paris fiind o persoană extrem de activă", iar după Revoluţie a fost o luptătoare pentru promovarea ideilor şi valorilor liberale şi pentru revenirea PNL la ceea ce a fost înainte de comunism.

Întrebat dacă Ioana Brătianu şi-a dorit să fie îngropată la Conacul Florica, Orban a menţionat că, din câte ştie, "cu siguranţă este dorinţa domniei sale".

"Suntem îndoliaţi. Pentru liberalismul din România e o foarte mare pierdere prin faptul că un urmaş veritabil al Brătienilor nu mai este printre noi, dar fiecare dintre noi vom încerca în continuare, cu modestie şi cu sârg, să ne ridicăm la înălţimea înaintaşilor noştri", a mai spus Orban.

La rândul său, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a apreciat că Ioana Brătianu "era o femeie hotărâtă, destul de impetuoasă, un mare caracter, care avea o frumuseţe şi o inteligenţă deosebită şi a fost foarte aproape de doamnele liberale".

"Ea şi doamna Quintus aş putea spune că au fost cele care m-au determinat să creăm o organizaţie de femei în PNL. Pentru mine este o pierdere pentru că am avut o relaţie mai apropiată de ea, prin faptul că-mi povestea, uneori, despre lucruri pe care ea le trăise, iar eu le citisem", a spus Nicolai, la finalul ceremoniei.

De asemenea, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a invocat faptul că a cunoscut-o pe Ioana Brătianu la aşezămintele Brătienilor, "unde participa destul de activ la întâlnirile Societăţii Române de Economie", fiica lui Gheorghe Brătianu fiind gazda acestor întâlniri.

"După anii '90, doamna Brătianu venea adesea acolo unde oamenii simţeau nevoia să fie mai mulţi, împărtăşind aceleaşi idei şi să capete în acest fel curaj. Ioana Brătianu era o femeie plină de entuziasm şi de energie şi aproape că nu-mi vine să cred că vorbim de dânsa la trecut", a spus Vosganian.

Seniorul liberal Radu Câmpeanu a afirmat, la finalul ceremoniei, că el crede că, în sufletul său, Ioana Brătianu, este foarte mulţumită că a fost înmormântată la Conacul Florica. Pe de altă parte, preşedintele fondator al PNL a menţionat că a fost foarte plăcut impresionat de Ioana Brătianu atunci când a cunoscut-o, pentru că, deşi era o româncă plecată demult din România, de la vreo 15 ani, "avea încă vii sentimentele româneşti şi nu uita niciodată că face parte din familia Brătianu şi-şi exprima întotdeauna concepţiile ei", a spus Câmpeanu.

Pe de altă parte, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat că a cunoscut-o pe Ioana Brătianu imediat după evenimentele din 1989, la prima sau a doua vizită în România fiindu-i prezentată de Dan Amedeo Lăzărescu. El a ţinut să declare că, după '93, când a preluat conducerea PNL, a dorit să o angajeze pe Ioana Brătianu mai mult în activitatea de partid, menţionând că aceasta îşi dorea foarte mult să fie senator de Argeş, lucru care nu a fost posibil, nefiind acceptată de liberalii argeşeni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici