Iohannis a acceptat propunerea PNL de a deveni ministru de Interne şi vicepremier, dar nu renunţă la Primăria Sibiului. O variantă ar fi suspendarea pe 6 luni

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a acceptat, vineri, nominalizarea sa ca vicepremier şi ministru de Interne, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL. Iohannis nu ar vrea să renunţe la Primăria Sibiu, o variantă fiind suspendarea sa pentru şase luni, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.

3219 afișări
Imaginea articolului Iohannis a acceptat propunerea PNL de a deveni ministru de Interne şi vicepremier, dar nu renunţă la Primăria Sibiului. O variantă ar fi suspendarea pe 6 luni

Klaus Iohannis (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Klaus Iohannis ar urma să coordoneze activitatea celorlalţi miniştri liberali, au mai spus sursele citate.

Iohannis, care este la al patrulea mandat consecutiv de primar al Sibiului, nu doreşte însă să renunţe la Primărie, au declarat surse din conducerea liberală.

Soluţia în acest caz ar fi ca Iohannis să se autosuspende de la Primărie pentru perioada în care va fi în Guvern, au explicat pentru MEDIAFAX aceleaşi surse.

Conform surselor citate, ar fi în discuţie suspendarea lui Iohannis de la Primăria Sibiu pentru o perioadă de şase luni, timp în care primăria să fie condusă interimar de un viceprimar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici