Iohannis a avut o întâlnire cu premierul. Ponta: Dialog, respect reciproc şi colaborare Guvern-Preşedinţie

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu premierul Victor Ponta, la invitaţia şefului statului.

1249 afișări
Imaginea articolului Iohannis a avut o întâlnire cu premierul. Ponta: Dialog, respect reciproc şi colaborare Guvern-Preşedinţie

Premierul Ponta a ajuns la Palatul Cotroceni, unde are o întâlnire cu preşedintele Iohannis (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

Premierul a ajuns la Palatul Cotroceni în jurul orei 15.20, întrevederea durând aproximativ 30 de minute.

"Întâlnirea cu preşedintele Iohannis, deschidere totală pentru dialog, respect reciproc şi colaborare Guvern-Preşedinţie pentru bunul mers al României", a scris Victor Ponta pe contul său de Twitter, la finalul întâlnirii cu preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedinţia a precizat că discuţiile dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta, "purtate în cadru instituţional", au avut pe agendă situaţia gestionării fluxurilor migratorii din Balcanii de Vest, poziţia României faţă de această problemă şi stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaţilor.

"Pe agenda discuţiilor, purtate în cadru instituţional, s-au aflat situaţia gestionării fluxurilor migratorii din regiunea Balcanilor de Vest, poziţia României faţă de această problemă şi stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaţilor. Totodată, s-a discutat despre întărirea cooperării dintre statele din regiune şi despre eficientizarea schimbului de informaţii între state, astfel încât acţiunile noastre să fie mai bine corelate", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Sursa citată menţionează că, în cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au abordat şi alte probleme de actualitate.

Prim-ministrul a prezentat, de asemenea, "o serie de probleme curente legate de execuţia bugetară", se precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

În conferinţa de presă pe care a susţinut-o luni seară, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, după revenirea de la reuniunea de la Bruxelles privind criza refugiaţilor, a vorbit la telefon cu Victor Ponta, pe care l-a invitat la o discuţie marţi, premierul confirmând pentru MEDIAFAX participarea.

"Da, am vorbit la telefon şi l-am invitat pentru mâine (marţi-n.r) la o discuţie", a precizat Klaus Iohannis, întrebat dacă a discutat cu acesta după ce s-a întors de la reuniunea de la Bruxelles.

Premierul Victor Ponta a confirmat pentru MEDIAFAX că va merge la discuţii, la Palatul Cotroceni. Pe agenda premierul figurează marţi şi o şedinţă de guvern.

De altfel, criza refugiaţilor şi reuniunea de la Bruxelles a fost un motiv de polemică între preşedinte şi premier.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că premierul Victor Ponta este foarte belicos în ultima vreme şi crede că prin ieşirile pe care le are, cum ar fi cea referitoare la reuniunea de la Bruxelles, oamenii uită că este judecat penal pentru evaziune şi fals în înscrisuri.

Întrebat cum comentează declaraţiile premierului potrivit cărora preşedintele nu face nimic şi tace la Bruxelles ca "surda în horă", Iohannis a replicat că el îşi face treaba şi că şeful Exectivului îşi imaginează că printr-o astfel de atitudine "belicoasă" reuşeşte să facă opinia publică să uite că este trimis în judecată pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

"Eu îmi fac treaba, dar în ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de primul ministru, domnul Ponta este foarte belicos în utlima vreme. Impresia mea este că prin această atitudine crede că oamenii uită că este judecat penal pentru evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani", a declarat preşedintele Iohannis.

Reacţia sa vine după ce Victor Ponta i-a transmis tot luni că cineva trebuie să facă publică poziţia României, în condiţiile în care ”preşedintele nu face nimic” şi tace la Bruxelles ca ”surda în horă”.

"Vreau să lămuresc populaţia României şi pe cetăţeanul Klaus care e situaţia cu refugiaţii. Există, în acest moment, o tendinţă pe plan european începută întâi de Ungaria, dar care poate continua şi în cazul Sloveniei, Croaţiei, Austriei, Germaniei de a-şi închide graniţele şi, atunci, datoria mea faţă de cetăţenii României, că de-asta sunt prim-ministru, am o datorie faţă de cetăţeni, am mers să discut cu principalii noştri parteneri, pe plan regional, şi anume Bulgaria şi Serbia, ca să avem o acţiune şi o coordonare pe ceea ce este totuşi cea mai mare provocare în acest moment", a spus Ponta, la sediul PSD, înainte de şedinţa BPN.

Disputa a luat naştere după ce Victor Ponta a participat sâmbătă, la Sofia, la o întrevedere cu omologii bulgar şi sârb, unde au vorbit despre posibilitatea închiderii graniţelor în faţa valului de imigranţi. Duminică, înainte de a pleca la reuniunea de la Bruxelles pe tema refugiaţilor, Klaus Iohannis a declarat că premierul nu l-a consultat, nu a avut mandat să angajeze România şi s-a "plimbat până la Sofia".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici