Iohannis: Asistăm la o creştere alarmantă a incidentelor antisemite la nivel mondial

  • Şeful statului afirmă că „Holocaustul a reprezentat o crimă abominabilă, concepută după un plan malefic ce urmărea să şteargă, în mod brutal şi sistemic, întreaga existenţă a populaţiei evreieşti”.
  • Preşedintele mai spune că „din nefericire, în ultima perioadă asistăm la o creştere alarmantă a incidentelor antisemite la nivel mondial, iar prezenţa din ce în ce mai vizibilă a curentelor şi a ideologiilor extremiste în spaţiul public ridică serioase semne de îngrijorare”.
202 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Asistăm la o creştere alarmantă a incidentelor antisemite la nivel mondial

Iohannis: Asistăm la o creştere alarmantă a incidentelor antisemite la nivel mondial

„Aducem astăzi un pios omagiu memoriei tuturor celor care au pierit şi au suferit în timpul Holocaustului, precum şi supravieţuitorilor acestei file negre din istoria umanităţii. Departe de a fi doar o evocare a dramei teribile care a marcat milioane de oameni, comemorarea de astăzi este un proces de învăţare, o sumă de lecţii despre monştrii pe care îi poate naşte ura, dar şi despre triumful vieţii în faţa morţii. În urmă cu 79 de ani, lumea devenea martoră a dovezilor incontestabile privind crimele îngrozitoare care s-au petrecut în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În ianuarie 1945, cei care au avut puterea să supravieţuiască erau eliberaţi din lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, dezvăluind astfel amploarea ororilor la care au fost supuşi”, transmite preşedintele Klaus Iohannis într-mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Şeful statului afirmă că „Holocaustul a reprezentat o crimă abominabilă, concepută după un plan malefic ce urmărea să şteargă, în mod brutal şi sistemic, întreaga existenţă a populaţiei evreieşti”.

„Şase milioane de oameni au pierit, iar fiecare victimă reprezintă mai mult decât o statistică. În spatele cifrelor se află destine sfâşiate, comunităţi distruse şi o imensă pierdere culturală şi intelectuală. Vieţile curmate crunt, traumele supravieţuitorilor şi suferinţele urmaşilor continuă să servească drept mărturii ale barbariei şi cruzimii generate de lipsa umanităţii. Atunci când ura între semeni este încurajată şi devine o politică de stat, consecinţele sunt înfiorătoare. Lecţiile dure ale Holocaustului trebuie păstrate în conştiinţa fiecăruia dintre noi, deoarece doar prin cunoaşterea şi înţelegerea istoriei putem preveni repetarea ei. Să ne amintim şi de crimele comise în Bucureşti, din 21-23 ianuarie 1941, cât şi de deportările din Transnistria ori de cele din Ardealul de Nord”, adaugă Iohannis.

Preşedintele mai spune că „din nefericire, în ultima perioadă asistăm la o creştere alarmantă a incidentelor antisemite la nivel mondial, iar prezenţa din ce în ce mai vizibilă a curentelor şi a ideologiilor extremiste în spaţiul public ridică serioase semne de îngrijorare”.

„Trecerea timpului face ca memoria colectivă să fie dificil de gestionat în contextul în care apar din ce în ce mai mulţi detractori. Am convingerea că avem puterea să păstrăm întocmai lecţiile tragice ale istoriei şi să preţuim memoria victimelor. (...) România s-a angajat activ, prin întărirea cadrului legislativ şi dezvoltarea de instrumente şi politici pentru consolidarea educaţiei, cercetării şi comemorării Holocaustului, să lupte împotriva antisemitismului, a rasismului, a xenofobiei, pentru ca astfel de orori să nu mai aibă loc vreodată. Totodată, în contextul actual, marcat de crize multiple şi de situaţia tragică din Orientul Mijlociu provocată de atacurile teroriste asupra Statului Israel, înţelegerea lecţiilor trecutului este cu atât mai importantă pentru a putea lupta împotriva răului. (...) Este esenţial să nu lăsăm forţele distructive ale urii, ale prejudecăţilor şi ale indiferenţei să ne erodeze comunităţile. Prin respectul drepturilor fundamentale ale omului şi asumarea protejării acestora, avem puterea de a contribui la formarea unei societăţi în care viaţa şi demnitatea umană primează. Fie ca memoria victimelor Holocaustului să rămână veşnic în inimile noastre şi să ne călăuzească spre un viitor plin de empatie, toleranţă şi umanitate”, încheie Iohannis.

Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, consilier prezidenţial - Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
iohannis,
holocaust,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici