Iohannis, despre cum lucrează cu Guvernul Ponta: Instituţional corect. Nu există colaborare politică

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că lucrează "instituţional corect" cu Guvernul Ponta şi discută probleme "foarte concrete" care ţin de România, dar nu există niciun fel de colaborare politică, deoarece provin din zone doctrinar destul de diferite.

221 afișări
Imaginea articolului Iohannis, despre cum lucrează cu Guvernul Ponta: Instituţional corect. Nu există colaborare politică

Iohannis, despre cum lucrează cu Guvernul Ponta: Instituţional corect. Nu există colaborare politică

Întrebat, la Digi 24, cum lucrează cu Guvernul Ponta, preşedintele Klaus Iohannis a spus: "Aşa cum am promis: instituţional corect. Nici mai mult, nici mai puţin".

"Sunt probleme care trebuie discutate, cum a fost problema cu nominalizarea (lui Eduard Hellvig pentru şefia SRI - n.r.). Mi s-ar fi părut greşit să fac această nominalizare fără să-l informez pe primul ministru şi pe şefii partidelor politice. Sunt probleme destul de multe unde este nevoie de acordul ambelor părţi, fiindcă aşa este legislaţia în vigoare, trebuie să fie de acord şi guvernul şi preşedintele", a declarat preşedintele.

"Unele lucruri trebuie discutate înainte. Asta e situaţia în care colaborăm. Nu există niciun fel de colaborare politică, cum nici nu cred că s-a aşteptat cineva, fiindcă provenim din zone doctrinar destul de mult diferite, însă problemele pe care le rezolvăm şi pe care le discutăm sunt probleme foarte concrete care ţin clar de România", a spus şeful statului.

Întrebat dacă Victor Ponta a fost printre cei care au fost de acord sau printre cei care au ezitat când a pronunţat numele lui Hellvig, Iohannis a afirmat: "Cred că asta ar merge prea departe dacă v-aş spune acest lucru".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici