Ion Cristoiu: Bordelul politic funcţionează non-stop

Sînt întrebat uneori de confraţi mai tineri, buni profesionişti, stăpîniţi însă de trăirea tumultuoasă a evenimentelor politice din prezent, de ce nu tresar şi eu la spectacolul de politicianism de iarmaroc susţinut zilnic de actuala Coaliţie de Guvernare, venită la Putere cu angajamentul solemn că va fi altfel decît Puterea PSD-istă. Şi de fiecare dată le răspund că după 31 de ani de gazetărie democratică şi 54 de ani de gazetărie pur şi simplu nu mă mai miră nimic. Am sentimentul că am mai văzut piesa asta de teatru jucată cu hăulituri de fiecare dată cînd un partid sau mai multe au venit la Guvernare. Pentru a dovedi că sentimentul acesta se întemeiază pe ipostaza mea de Istoric al clipei de a lungul întregii perioade postdecembriste, redau mai jos cîteva fragmente din comentariile scrise şi publicate în diferite momente ale tranziţiei. Izvorîte din realităţile petrecute cu ani în urmă, comentariile mele par a fi inspirate din realităţile prezentului.

„Printre idealurile momentului noiembrie 1996, pe care l-am putea numi Revoluţie prin vot liber exprimat, se numără şi abolirea politicianismului din viaţa noastră politică. După decembrie 1989, românii au luat cunoştinţă de o slăbiciune a democraţiei încropite, slăbiciune ştiută de cei mai în vîrstă, care au apucat perioada interbelică, absolut nouă pentru generaţiile mai tinere: punerea intereselor mărunte, de partid, mai presus de interesele generale ale societăţii, ale ţării, într-un cuvînt politicianismul. Politicianismului îi aparţine cramponarea de putere, sacrificarea a tot ce e nobil în plan moral şi social pentru rămînerea în fruntea bucatelor. Politicianismul include, printre altele, şi tragerea pe sfoară, din motive electorale, a poporului, prin făgăduieli deşarte sau prin comedii ieftine jucate de aşa-zişii bărbaţi politici. Tot de politicianism ţine şi exploatarea sîngeroasă a unor lucruri sacre, ce trebuie să stea deasupra intereselor meschine de partid, a folosirii fără scrupule a unor valori sacre – de la patriotismul necesar pînă la măreţele momente ale trecutului – pentru a servi intereselor trecătoare ale bişniţarilor politici ai prezentului.” (Ciorovăiala pe mormintele eroilor, Evenimentul zilei, 21 decembrie 1996).

„Mulţumesc lui Dumnezeu c-am apucat să trăiesc prăbuşirea comu-
nismului! Fac această afirmaţie referindu-mă nu atît la posibilitatea de a
scrie ce-mi trece prin cap, oferită de garantarea libertăţii de expresie, cît mai ales la nesperatul prilej de a cunoaşte pe viu haznaua politicianismului românesc interbelic. Despre acest politicianism de Podul Mogoşoaiei, unic în Europa, ca şi sarmalele şi ţuica, aflasem din lectura marilor scriitori dintre cele două războaie mondiale. Remarcasem dezgustul lui Arghezi, Camil Petrescu, Sadoveanu faţă de democraţia noastră originală, democraţie de tîrguieli făcute la colţ de stradă, pe întuneric, unde se oferă prostituatele. La vremea respectivă, înainte de 1989, îi suspectasem niţel de comunism pe marii scriitori. De altfel, denunţarea scriitoricească a politicianismului nostru de mujdei fusese folosită de comunişti, sub eticheta de realism critic, în cadrul propagandei pe tema demascării trecutului burghez. De şapte ani
însă, de cînd pe meleagurile noastre de deal-vale s-a instaurat democraţia, am avut numeroase prilejuri să-mi dau seama că scîrba marilor scriitori nu-şi avea temeiul în bolşevism, ci în bunul simţ. Aceasta deoarece, repetîndu-le experienţa, am beneficiat şi eu de ocazia de a vedea cît de tare poate mirosi nespălatul pe picioare politicianism dîmboviţean.” (Bordelul politic funcţionează non-stop, Naţional, 9 noiembrie 1997)

Politica românească a ajuns într-un asemenea hal de brambureală că omul obişnuit se uită la unele întîmplări ca la şolticăriile de la panoramele instalate prin iarmaroace. Obişnuit cu mărul care face mere, şi nu şurubelniţe, cu scroafa care guiţă, şi nu interpretează arii de operă, badea Ion îşi stupeşte în sîn la femeia cu sfîrc în loc de nas şi la piticul care scoate iepuri prin gaura de la ciorapi. Neamuri bune cu badea Ion, pe care pomii şi păsările din grădină l-au obişnuit cu judecata de bun simţ, mărturisim că rămînem şi noi uneori trăsniţi văzînd ce pehlivănii se pot petrece pe scena de circ a politicii autohtone.” („Cutia neagră” de la PNL, Cotidianul, 15 iulie 1998)