Ion Vasile a spart uşa biroului senatorial, după ce i-a fost schimbată yala

Senatorul PSD de Buzău Ion Vasile a spart, sâmbătă, în prezenţa poliţiştilor, uşa de la biroul său senatorial, după ce a observat că yala fusese schimbată, fostul lider al organizaţiei judeţene a PSD depunând plângere la Poliţie împotriva conducerii actuale a formaţiunii social-democrate.

70 afișări
Imaginea articolului Ion Vasile a spart uşa biroului senatorial, după ce i-a fost schimbată yala

Ion Vasile a spart uşa biroului senatorial, după ce i-a fost schimbată yala (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Ion Vasile a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că a mers, în cursul zilei de sâmbătă, la biroul său senatorial pentru a-şi desfăşura activitatea de parlamentar de Buzău, însă când a încercat să intre a observat că yala fusese schimbată.

Senatorul a relatat că, ulterior, a sunat la Poliţie şi a cerut prezenţa unui echipaj în zonă, pentru a putea pătrunde în interior.

Odată veniţi poliţiştii, senatorul buzoian a spart uşa biroului senatorial cu o cheie de maşină şi cu o daltă, birou care se găseşte în acelaşi imobil cu cel al organizatiei PSD Buzău, filiala având doar o cameră n imobilul respectiv.

"Am fost împiedicat să-mi exercit activitatea de senator, am găsit butucul schimbat, n-am putut intra în biroul senatorial pe care Senatul plăteşte chirie. Am informat Poliţia, l-am informat şi pe preşedintele Senatului. Au pus yală nouă la uşă ca şi cum nu trebuia să fiu şi eu întrebat, pentru că pe acel sediu în care are şi PSD Buzău o cameră Senatul plăteşte trei sferturi din chirie. E un contract încheiat pe perioada mandatului şi asta se poate verifica pe site-ul Senatului", a declarat, sâmbătă, senatorul Ion Vasile.

Fostul preşedinte al PSD Buzău a adăugat că, după acest incident, a depus plângere împotriva conducerii locale a PSD pe motiv că a fost împiedicat să-şi exercite activitatea de senator.

"Azi dimineaţă (n.r. - sâmbătă) au fost aici, la sediu, noii conducători ai partidului, montaţi de Ponta. Au pus yală nouă la uşă ca şi cum nu trebuia să fiu întrebat şi eu. Am zis eu bine că e vorba de un grup organizat, numai astfel de grupuri atacă instituţiile statului. Am făcut plângere împotriva celor care m-au împiedicat să-mi fac treaba, aşa-zişii fruntaşi ai PSD Buzău, Boşcodeală, Mocanu, Burada. E o chestiune foarte gravă, ca un senator să fie împiedicat să-şi exercite atribuţiile. Consider că nu trebuia să facă aşa ceva, sunt în culpă majoră, au atacat o instituţie a statului", a afirmat Ion Vasile.

Senatorul a adăugat că şi-a strâns lucrurile din biroul senatorial şi se mută într-o altă locaţie.

"M-am mutat în stradă, nu puteam să stau cu asemenea indivizi, mi-am luat lucrurile care aparţin Senatului României şi bunurile personale. E revoltător că nişte indivizi înscăunaţi de domnul Ponta să facă ce au făcut azi. Dacă cu cea mai importantă instituţie a statului se comportă aşa, mă întreb ce fac cu cetăţenii de rând. Îi consider nişte infractori", a conchis senatorul Ion Vasile.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, Constantin Boşcodeală, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Buzău şi preşedinte al organizaţiei municipale buzoiene a PSD, nu a putut fi contactat pentru a prezenta un punct de vedere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici