Jigniri în Camera Deputaţilor. Simion: E o caricatură / Popescu: Se comportă ca un separatist

  • Un nou schimb de replici în Parlament între George Simion şi un parlamentar PNL.
  • Preşedintele Comisiei de Apărare, Pavel Popescu, este „o caricatură”, a spus Simion.
  • Liderul AUR se comportă ca un „separatist din regiunile Doneţk şi Luhansk”, a replicat Popescu.
825 afișări
Imaginea articolului Jigniri în Camera Deputaţilor. Simion: E o caricatură / Popescu: Se comportă ca un separatist

Simon, la scandalul cu ministrul Energiei, Popescu

„Este inadmisibil ca un om valoros cum este domnul Dumitru Coarnă să fie scos din Comisia de apărare, unde preşedinte este acea caricatură... Scoateţi profesioniştii din Comisia de apărare, mai ales în momente ca acestea”, a spus George Simion, după ce Dumitru Coarnă a fost înlocuit din Comisia de Apărare.

Preşedintele de şedinţă, Florin Roman, i-a cerut liderului AUR să aibă un limbaj civilizat.

„Eu văd acest vot ca un pas înainte, trec de la o comisie prezidată de Pavel Popescu la o comisie prezidată de Dan Tănasă”, a spus şi Dumitru Coarnă, care a menţionat că este sancţionat de PSD pentru că a semnat contestaţia la CCR a Ordonanţei Prună şi că a votat în favoarea moţiunii simple împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Preşedintele Comisiei de Apărare, deputatul Pavel Popescu, a anunţat că PNL va depune la Biroul Permanent o nouă cerere de sancţionare a lui George Simion.

„Domnule Coarnă, în deplină onestitate, ca şi foşti colegi, pot să vă spun că ne va lipsi expertiza dumneavoastră la la Comisie şi nu suntem responsabili de deciziile partidului din care faceţi parte. (...) Este absolut inacceptabil ca un lider al unui partid din Parlamentul României să se comporte asemenea unui separatist din regiunile Doneţk şi Luhansk, este inacceptabil ca un coleg să vină, deci în fiecare zi de 20-30 de ori pe zi, la acest microfon să-şi jignească colegii să-i îmbrâncească, indiferent din ce partid fac parte”, a punctat Popescu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
simion,
coarnă,
popescu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici