Kelemen Hunor: Reînchiderea restaurantelor şi teatrelor e o măsură nejustidicată, în timp ce laşi lumea la pelerinaj

  • Kelemen Honor: Avem teatre şi restaurante închise fără motiv şi oameni lăsaţi la pelerinaj, dar sunt convins că nu se supăra Dumnezeu dacă un an nu mergeam la Sf. Parascheva
  • Marian Popa, Deutsche Bank Global Technology: Pandemii au mai fost, există boli cu o rată de mortalitate mai mare, este singura încetinire economică generată de om cu bună ştiinţă
  • Lipsa programelor de business contingecy – planurilor de rezervă a cauzat probleme majorităţii companiilor în această criză
285 afișări

Ochii pe Mine de miercuri seara a început cu politică autohtonă, a continuat cu politică externă, apoi cu business şi muzică.

Primul invitat al lui Vlad Craioveanu a fost preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a comentat, în primă fază rezultatul alegerilor locale din România, considerând că partidul pe care îl conduce a ieşit onorabil în urma acestui tur de scrutin. "Avem 4 consilii judeţene şi am păstrat raportul de forţe. Harta naţională arată apropierea dintre PNL şi PSD. În câteva oraşe a câştigat USR, dar a avut rezultat mai slabe decât cel aşteptat". Dacă ne uităm la parlamentare, va fi un Parlament dominat de PNL şi USR, în opinia lui Kelemn Hunor. "A mai câştigat cineva aceste alegeri în Bucureşti – PMP şi Băsescu, a avut o tactică bună să intre în cursă."

Liderul UDMR crede că Nicuşor Dan se va apropia de PNL, e în interesul lui, o mişcare absolut firească.

"Dacă nu va exista o stabilitate politică după Parlamentare, iaraşi vom avea în 4 ani 5 guverne şi economia va avea de suferit. Stabilitatea depinde de electorat, dar necesitatea coaliţiei de guvernare va exista", spune Kelemen Hunor.

Reînchiderea restaurantelor, a teatrelor şi cinematografelor nu are niciun motiv

"Dacă regulile sunt respectate nu există această necesitate şi nu este just să închizi iarăşi restaurantele, cafenelele, fiindcă acolo din ceea ce văd eu nu există un risc mare de a transmite virus. Şi în acelaşi timp să laşi deschis jocurile de noroc, să laşi să meargă lumea nenumărat la Iaşi la pelerinaj, sunt convins că nu se supără Dumnezeu dacă un an nu faci pelerinaj, pentru că forţa credinţei nu va depinde de aceste chestiuni. Să închizi teatrele şi cinematografele pentru ce? Nu există niciun motiv, nu există niciun studiu, nu există date ştiinţifice prin care se poate demonstra că în teatre şi în săli de cinema se transmite mai puternic virusul decât la un pelerinaj necontrolat. Nu mai vorbim de artişti, de creatori, care stau de luni de zile. Pentru un actor să nu poţi urca pe scenă, pentru un regizor să nu poţi să pui în scenă un spectacol, este jale. E o mare greşeală din punctul meu de vedere şi se vede că e o măsură luată aşa "hai să facem ceva că avem multe cazuri, hai să ne facem că lucrăm, să încercăm să demonstrăm că ne preocupă soarta fiecăruia". Din păcate nu am auzit vocea ministrului Culturii."

"Această pandemie va schimba modalitatea noastră de a trăi, până nu va exista o medicaţie eficientă lucrurile nu se vor schimba. Dacă ne uităm la cifre vedem dimensiunea tragediei, trebuie asigurată o viaţă normală pentru toată lumea, în şcoli, în teatre, în restaurante, omul e o fiinţă socială", a spus Kelemen Hunor.

După politica noastră, am sărit peste ocean la americani şi am vorbit cu Ştefan Ionescu, jurnalist la Aleph News despre dezbaterea din această noapte dintre candidaţii la funcţia doi în stat, vicepreşedinţii Kamala Harris şi Mike Pence.

"Va fi o dezbatere total diferită, mai aveau puţin şi se luau la bătaie, în mod normal dezbaterea vicepreşedinţilor nu e atât de importantă, dar în acest context, asta e cea mai importantă dezbatere a vicepreşedinţilor", a spus Ştefan Ionescu.

La această dezbatere se vor uita milioane de americani, e un super show, lumea se aşteaptă să câştige Kamala Harris.

Temele se anunţă în mod normal cu o săptămână înainte, acum nu a fost niciun anunţ oficial, dar cu siguranţă vor vorbi de Covid, economie, salarii, sănătate.

Donald Trump are talentul să cadă mereu în picioare, s-a lăsat infectat, ne aşteptăm la un regal de postări pe Twitter în timpul dezbaterii, asta e noua campanie a lui.

Ştefan consideră că ar fi interesantă o dezbatere între Kamala Harris şi Donald Trump, "doi oameni care nu s-ar lăsa unul pe altul să resprire".

După politică a venit vremea business-ului, cu Marian Popa, director general al Deutsche Bank Global Technology, care ne-a spus cum să facem să nu mai fim luaţi prin surprindere de crize.

Businessurile au probleme pentru că nu au backup plan

"Lipsa programelor de business contingency cred că este principalul motiv pentru care, în momentul de faţă o serie de firme au probleme. Business contingency înseamnă că nu te bazezi pe faptul că activitatea sau viaţa, în general, va curge în permanenţă aşa cum curge acum, ci se schimbă mereu. De acum 2000 de ani, Heraclit a spus că totul curge şi nimic nu rămâne constant, sau Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă, deci, de-a lungul secolelor această percepţie a funcţionat mereu. Plecând de la ideea asta, aceste programe fac ca oamenii din firma respectivă să îşi imagineze cele mai sumbre scenarii care se pot întâmpla. E greu de prevăzut viitorul, ca dovadă nimeni nu a prevăzut acest Covid, dar tocmai de aceea sunt aceste programe. Eu trebuie să mă gândesc la cele mai neplăcute situaţii în care activitatea mea nu mai poate să funcţioneze. Pun răul cel mai rău pe care mi-l pot eu imagina înainte. Fac un program şi dacă se întâmplă asta şi eu nu mai pot funcţiona deloc - mi-a lua foc prăvălia sau nu mai există materia primă, eu sunt o staţie de benzină şi s-a terminat benzina, nu pot să constat doar a doua zi dimineaţa când eu vin şi descui. Aceste planuri ne ajută ca în 48 de ore sau o săptămână să pornim din nou la cheie, pentru că am un backup, pe care acum foarte puţini l-au avut. Noi, din fericire, dar şi datorită faptului că avem un departament foarte zelos şi bine pregătit în acest sens, am avut astfel de backup planuri, pe care nu numai că le-am făcut, dar ne-am şi antrenat cu doi ani înainte - am avut două zile pe an în care am lucrat toţi de acasă ca să vedem cum funcţionează sistemele."

Marian Popa ne-a spus şi cât este de important să-ţi motivezi angajaţii, cu încredere si respect. "Cu cât investeşti încredere, cu atât creşte responsabilitatea, cei 1000 de colegi ai noştri şi-au continuat activitatea de acasă. Sunt mai productivi de acasă, dar nu mai poţi separa viaţa profesională de cea personală. Pe de-o parte vezi lucruri bune, dar apar şi situaţii aproape perverse, am vorbit cu un coleg care a recunoscut că nu închide calculatorul la 19:00, a zis că stă mai mult cu copilul dar se ocupa mai puţin de el".

Deutsche Bank Global Technology a angajat, în lunile trecute, 100 de persoane şi au de gând să menţină ritmul. "Avem un job de făcut şi trebuie făcut indiferent de ce se întâmplă".

Banca nemţească a împlinit anul trecut 150 de ani rezistenţă şi existenţă, e o bancă care a trecut prin două războaie mondiale şi şase crize şi a ieşit la suprafaţă, spune Marian Popa.

"Pandemii au mai fost, există boli cu o rată de mortalitate mai mare, poate ar trebui să ne oprim un moment şi să vedem cum să facem lucrurile mai bine. Aceasta este singura încetinire economică generată de om cu bună ştiinţă".

În încheiere, Marian Popa ne-a spus că un business care se luptă să supravieţuiască trebuie să fie inovativ, "nu să caute soluţii în curtea veche", ci să aibă o imaginaţie out of the box.

Am încheiat cu muzică şi vocea Paulei Seling care ne-a spus că a avut un avânt foarte puternic la începutul pandemiei, a scris şi a înregistrat muzică, şi urmează să scoată un album.

Paula se joacă de-a bucătarul pe Youtube şi găteşte numai pe tocuri. Ea şi soţul ei sunt vegani de doi ani jumătate.

La finalul discuţiei, Paula l-a întrebat, în glumă, pe Vlad Craioveanu, care a lucrat pe la multe radiouri de ce nu i-a difuzat piesele în programele lui.

"Ai lucrat la 12 radiouri, tu de ce nu m-ai dat la radio?

-Pentru că ţin la tine, n-am vrut să te bag în gura lupului."

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici