Klaus Iohannis anunţă măsurile discutate la Consiliul European privind problemele climatice

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că au fost discuţii la Consilul European despre intenţia statelor membre legate de obţinerea neutralităţii climatică pentru UE până în 2050. El a precizat că nu a fost unanimitate, iar subiectul va fi reluat la reuniunea din luna iunie a anului viitor.

293 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis anunţă măsurile discutate la Consiliul European privind problemele climatice

Klaus Iohannis anunţă măsurile discutate la Consiliul European privind problemele climatice

„Am discutat ieri (joi - n.r.) două teme mari şi încă câteva care au fost de actualitate. Aş începe cu discuţia pe climă, unde obiectivul principal a fost acela de a obţine aşa-numita neutralitate climatică pentru Uniunea Europeană până în 2050. Acest obiectiv a fost discutat şi marea majoritate dintre noi au agreat că Uniunea Europeană doreşte acest lucru. Aici vreau să fac încă două remarci care sunt foarte importante pentru publicul general, să înţeleagă despre ce vorbim aici de fapt. Neutralitatea climatică înseamnă că ajungem la un nivel de emisii atât de redus încât practic nu se mai produc schimbări climatice. Este un obiectiv foarte ambiţios”, a declarat Klaus Iohannis, vineri, la Bruxelles.

Preşedintele României a adăugat că România stă destul de bine privind ţintele ce vor să fie atinse de UE pentru 2030.

„Însă, până atunci, avem obiectivul clar şi tehnic stabilit, 2030, şi acest obiectiv este asumat ferm de Uniunea Europeană şi România stă destul de bine în ceea ce priveşte atingerea ţintelor pentru 2030. Deci, asta ca să înţeleagă toată lumea de acasă că noi lucrăm înspre reducerea emisiilor şi lucrăm cu succes remarcabil în Uniunea Europeană. Deci, protecţia naturii, evitarea unei catastrofe climatice, sunt lucruri extrem de importante pentru noi şi facem ceva practic, concret. Nu am obţinut unanimitate şi această chestiune se va relua în iunie anul viitor, dar progresul este unul semnificativ şi îmbucurător”, a conchis Iohannis.

Klaus Iohannis participă la sesiunile de lucru ale Consiliului European de vineri, precum şi la cea a Euro Summit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici