Klaus Iohannis, la manifestările prilejuite de Ziua Independenţei SUA: Mii de militari americani se află astăzi în România

Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri seara, la manifestările prilejuite de Ziua Independenţei SUA, ocazie cu care a spus că Statele Unite şi România au acţionat şi continuă să acţioneze în sprijinul Ucrainei.

479 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis, la manifestările prilejuite de Ziua Independenţei SUA: Mii de militari americani se află astăzi în România

„Astăzi, în imediata proximitate a României, Rusia acţionează împotriva principiilor fundamentale ale Cartei ONU. Suveranitatea teritorială a Ucrainei, dreptul său la o politică externă independentă şi chiar dreptul său la existenţă sunt negate explicit. Ne confruntăm cu încercări unilaterale de a rescrie, reinterpreta sau aplica selectiv principii de bază ale ordinii internaţionale, în vederea întoarcerii la o epocă a sferelor de influenţă, în care Moscova să poată stabili discreţionar gradul de libertate, de suveranitate şi traseul frontierelor vecinilor săi. Alături de partenerii noştri europeni, de cei transatlantici şi de pe tot globul, Statele Unite şi România au acţionat şi continuă să acţioneze în sprijinul Ucrainei şi al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre”, a spus Klaus Iohannis la manifestările de Ziua Independeţei SUA, organizate la Ambasada SUA la Bucureşti.

Iohannnis a spus că, în particular, Republica Moldova se confruntă cu atacuri hibride fără precedent la adresa stabilităţii şi a rezilienţei sale, atacuri provocate şi susţinute de Federaţia Rusă.

„Împreună, România şi Statele Unite sprijină Ucraina şi Republica Moldova pentru asigurarea securităţii, a stabilităţii şi a parcursului lor european, ca democraţii şi economii reziliente. Sprijinirea lor înseamnă întărirea securităţii regionale şi transatlantice, a securităţii României şi a cetăţenilor români. În acest cadru strategic, salut, şi cu acest prilej, decizia Statelor Unite de a elabora o Strategie privind Securitatea Mării Negre, la care România a contribuit conceptual în mod substanţial”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele a spus că Această strategie este bazată pe o abordare cuprinzătoare în plan politic, în planul securităţii, al cooperării economice, al securităţii energetice şi al rezilienţei democratice.

„Este viziunea pe care România o împărtăşeşte şi pe care am promovat-o activ în dialogul nostru cu Statele Unite, dar şi la nivelul Uniunii Europene, al NATO şi în dialogul în plan regional. Marea Neagră poate şi trebuie să joace rolul său natural de interconector între Europa şi Asia Centrală, devenind un spaţiu al securităţii şi al prosperităţii pentru statele riverane şi nu numai. În acest context regional şi internaţional complicat, România va continua să fie un factor de stabilitate, un contribuitor la rezilienţa şi securitatea regiunii Mării Negre şi un participant activ la dezvoltarea şi întărirea relaţiei transatlantice. Alături de calitatea ţării noastre de membru al Uniunii Europene şi Aliat în cadrul NATO, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite va continua să ghideze, în mod consecvent, politica externă şi de securitate a României”, a mai spus Klaus Iohannis în discursul său.

El a salutat şi cu această ocazie angajamentul ferm anunţat de preşedintele Biden de a apăra fiecare centimetru de teritoriu Aliat.

„Ca manifestare concretă a acestui angajament, mii de militari americani se află astăzi în România, contribuind, alături de camarazii lor români, francezi, olandezi, belgieni şi din alte naţiuni aliate, la asigurarea securităţii noastre, dar şi a spaţiului euroatlantic. Vă asigur de deplina cooperare a autorităţilor române în crearea celor mai bune condiţii pentru o prezenţă persistentă, chiar permanentă, în România, a forţelor principalului nostru Partener Strategic Evoluţiile din ultimul an au evidenţiat cu claritate importanţa eliminării dependenţelor de actori cu valori şi interese diferite de ale noastre, dispuşi să instrumentalizeze aceste dependenţe împotriva noastră. Mai ales în domeniul energiei, crearea de alternative sigure, non-poluante şi scalabile reprezintă o prioritate. Proiectul vizând Centrala de la Cernavodă şi cel al centralei cu reactoare modulare mici de la Doiceşti sunt emblematice pentru colaborarea dintre România şi Statele Unite în domeniul securităţii energetice.
Salut încă o dată anunţul făcut de Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la Summitul G7 de la Hiroshima cu privire la sprijinul Statelor Unite şi al Japoniei, al partenerilor Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite de până la 275 de milioane de dolari pentru acest proiect. Acest anunţ, alături de Scrisorile de interes din partea US EXIM şi US International Development Finance Corporation pentru un sprijin suplimentar de până la 4 miliarde de dolari, aduc România în prima linie a dezvoltării infrastructurii revoluţionare a energiei nucleare”, adaugă preşedintele.

Implementarea cu succes a proiectului reactoarelor modulare mici în parteneriat cu Statele Unite va permite producţia de energie curată şi va spori securitatea energetică, nu doar pentru România, ci pentru întreaga regiune a Mării Negre. Nu în ultimul rând, trebuie să continuăm să consolidăm cooperarea noastră economică şi comercială şi să depăşim recordul atins anul trecut, de 5,13 miliarde de dolari.

Cooperarea strategică a Româniie se bazează şi pe dezvoltarea continuă a relaţiilor interumane.

„În acest scop, România va continua colaborarea activă cu partenerii americani în vederea atingerii obiectivului nostru comun de includere a ţării noastre în Programul Visa Waiver. În încheiere, în numele României şi al meu personal, doresc să le urez tuturor prietenilor noştri americani: Happy 4th of July! Happy Independence Day!”, mai spune Klaus Iohanis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici