Korodi a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Mediului - Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu

Noul ministru al Mediului, Attila Korodi, a depus, marţi, jurământul de învestitură în funcţie, la Palatul Cotroceni, în faţa şefului statului, a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, a premierului şi a reprezentanţilor Guvernului.

481 afișări
Imaginea articolului Korodi a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Mediului - Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu

Attila Korodi (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Declaraţiile preşedintelui:

- Statul român s-a angajat din 1997. Măcar spuneţi "nu" şi închideţi subiectul, dar nu mai ţineţi astfel de subiecte în dezabatere

- Dacă este fezabilă exploatarea la Roşia Montană daţi rapid avize, pentru că fiecare an ne va costa enorm în viitor

- Cer să se revizuiască în două săptămâni tot sistemul de redevenţe pe zăcăminte naturale.

- Este clar că România nu are miliardele de euro de care ar fi nevoie pentru a importa tehnologiile necesare exploatării de aur, gaze de şist, cupru, de aceea avem nevoie de parteneriat cu companiile străine.

- I-aş ruga pe înalţii demnitari ai statului, pe preacinstiţii ziarişti să meargă la Roşia Poieni şi la Roşia Montană pentru că par a plânge de grija mediului. Să vadă acum dacă de pe urma exploatării de stat ceea ce avem înseamnă protecţia mediului

- Ştim toţi artificiul prin care Curpu Min a reuşit să facă profit

- Aş vrea să va spun că din cauza demagogiei şi laşităţii demnitarilor români, investiţia de la Roşia Montană stă blocată de la 1997.

- Sunt convins că ceea ce voi spune va genera dezbateri, dar trebuie să spun că România nu mai are resurse pentru locuri de muncă dacă nu privim cu responsabilitate spre minerit

- În primul rând îl felicit pe domnul Korodi pentru revenirea în funcţie

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru numirea lui Attila Korodi în funcţia de ministru al Mediului.

Deputatul Attila Korodi a fost nominalizat, marţi, de UDMR, pentru funcţia de ministru al Mediului, pe locul rămas vacant după demisia lui Laszlo Borbely.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici