Kovesi: DNA a făcut apel în dosarul Microsoft, nu comentez condamnările

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat vineri că DNA a contestat condamnările în dosarul Microsoft date în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

1802 afișări
Imaginea articolului Kovesi: DNA a făcut apel în dosarul Microsoft, nu comentez condamnările

Kovesi: DNA a făcut apel în dosarul Microsoft, nu comentez condamnările

"DNA a făcut cererea de apel şi vom motiva decizia după ce apare motivarea instanţei. Nu comentez sentinţele, vom motiva pentru cererea de apel”, a declarat vineri Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat joi prima decizie în dosarul "Microsoft", astfel că trei dintre cei cercetaţi, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan, au primit condamnări cu executare, în timp ce omul de afaceri Dumitru Nicolae a primit o pedeapsă cu suspendare.

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând confiscarea a peste trei milioane de euro în cazul acestuia.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro.

În cazul lui Gheorghe Ştefan, fost primar în Piatra Neamţ, magistraţii ÎCCJ au dat o sentinţă de trei de ani închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar instanţa a decis confiscarea a peste trei milioane de euro.

Omul de afaceri Dumitru Nicolae a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă, fiindu-i confiscat un milion de euro şi fiind obligat de instanţă să presteze muncă în folosul comunităţii la Admnistraţia Domeniului Public Sector 2.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici