Lansarea candidaţilor PMP la Bucureşti: Băsescu i-a oferit lui Turcescu doi ardei - FOTO

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a oferit lui Robert Turcescu nu unul, ci doi ardei, simbolul campaniei sale pentru Capitală, la evenimentul de lansare a candidaţilor PMP pentru Bucureşti, motivându-l cu afirmaţia că în 2000 PD avea 4% şi a câştigat Primăria Generală.

3433 afișări
Imaginea articolului Lansarea candidaţilor PMP la Bucureşti: Băsescu i-a oferit lui Turcescu doi ardei - FOTO

Lansarea candidaţilor PMP la Bucureşti: Băsescu i-a oferit lui Turcescu doi ardei

''Eşti în stare să primeşti ceva? Ia de aici'', i-a spus Traian Băsescu lui Robert Turcescu, la finalul evenimentului de lansare a candidaţilor PMP la Bucureşti, oferindu-i întâi un ardei iute şi apoi încă unul.

''În 2000 PD avea 4% în Bucureşti şi am câştigat funcţia de primar general. Ei (candidaţii, n.r.) sunt încă şase Băsescu. În 2000 şi eu eram ca ei (…). Şi eu eram ca ei şi m-am făcut mare pe urmă'', a susţinut Traian Băsescu, în timpul discursului de prezentare a candidaţilor PMP pentru Capitală, în aplauzele celor aproximativ 300 de participanţi.

Preşedintele PMP a apreciat că ''stângăcia'' candidaţilor care abia au intrat în politică este frumoasă pentru că arată că ei nu au învăţat să mintă.

''N-am câştigat niciuna din cele două campanii de la Bucureşti cu sloganul, cu vorbe fără acoperire, cu proiecte de genul: o să fac o autostradă suspendată. (...) Astel de proiecte nu m-au dus la succes, deşi pe Sorin Oprescu l-a dus'', a spus Băsescu.

Liderul PMP a subliniat că proiectul propus bucureştenilor - ''Viziunea 2030'' - continuă proiectele abandonate de Oprescu, lucrurile începute de el şi continuate de Videanu, afirmând că ''acum este timpul ca Bucureştiul să repornească''.

Traian Băsescu a afirmat că ''întâmplarea'' care l-a făcut să nu candideze la Primăria Capitalei, făcând trimitere la dosarul său, ''poate a fost dată de la Dumnezeu''.

Candidatul pentru Primăria Generală, Robert Turcescu, i-a îndemnat pe susţinători să le spună bucureştenilor să nu se piardă cu Firea, să salveze Bucureştiul de Nicușor Dan şi să nu mizeze greşit pe Cătălin ''Perdoiu''.

''Am fost blamaţi că suntem băsişti. Ooo, da, suntem băsişti! (...) Spuneţi-le bucureştenilor să nu se piardă cu Firea. Luptaţi împreună cu noi, salvaţi Bucureştiul de Nicuşor Dan şi, mai ales, nu mizaţi greşit pe Cătălin <<Perdoiu>>'', a declarat Turcescu.

El i-a transmis lui Traian Băsescu, în faţa celor aproximativ 300 de participanţi, că PMP crede şi are nevoie de el, rugându-l se le stea alături şi în anii care vor veni.

Candidatul PMP la Sectorul 1, Eugen Tomac, le-a transmis celor prezenţi că PMP este ''adevărata alternativă'' şi vor câştiga alegerile pentru că au cel mai bun antrenor - pe Traian Băsescu.

''Intrăm într-o luptă pe care suntem condamnaţi să o câştigăm. O luptă dreaptă, greu de dus pentru că nu ne batem doar cu toate ce reprezintă răul în politica românească, vechile partide, ne batem cu structuri învechite în gândire, cu partide care mimează reforma, cu oameni care nu mai au nimic de spus în politică, dar se leagă se scaune'', a spus Tomac, îndemnându-i pe membrii de partid să nu îi supere pe oameni pentru că au dreptate să fie nemulţumiţi de actuala clasă politică.

Eugen Tomac, la fel ca Robert Turcescu, nu a ezitat să îl laude pe Traian Băsescu.

''Noi suntem adevărata alternativă pentru tot ceea ce urmează să se construiască în România. (…) Construim un partid noi alături de cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România. (…) Mergem împreună la luptă şi vom câştiga pentru că avem cel mai bun antrenor, Traian Băsescu'', a susţinut Tomac.

Candidatul PMP la Sectorul 2, Radu Cristescu, a vorbit în discursul său despre ''jihadul'' îndreptat împotriva lui Traian Băsescu de către procurori.

''Eu pot să spun că sunt omul lui Băsescu la Sectorul 2'', a subliniat Radu Cristescu, mulţumindu-i fostului preşedinte.

Candidatul la Sectorul 3, Cristian Petrescu, a afirmat că cetăţenii îl strigă pe stradă ''Cristi, Cristi'', făcând trimitere la materialul video de pe YouTube care a stâns numeroase vizualizări.

Candidatul la Sectorul 4, Ştefănel Dan Marian, fostul primar interimar al Bucureştiului, a afirmat că nu va face o campanie electorală ''cu lovituri sub centură'', criticând ''hoardele PSDiste'' şi ''turmele PNListe''.

''Ei nu au un lucru şi nu îl vor avea niciodată. Nu au un nume pe care îl ascultă doar atunci când se intonează imnul naţional al României. Nu îl au pe Traian. Noi îl avem pe Traian Băsescu şi este aici lângă noi şi ne susţine'', a concluzionat Ştefănel Dan Marian.

Candidatul la Sectorul 6, Ştefan Enache, a afirmat că atât el, cât şi consilierii de la Sectorul 6 sunt pentru prima dată candidaţi, adăugând că sper ca oamenii să remarce să echipa pe care o propune se poate ridica la înălţimea electoratului.

PMP nu are candidat la Primăria Sectorului 5, reprezentantul partidului fiind respins de Biroul Electoral.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici