Leonard Orban poartă în continuare consultări privind candidatura pentru Curtea Europeană de Conturi

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a confirmat, marţi, că nu a renunţat la candidatura pentru funcţia de la Curtea Europeană de Conturi, arătând că poartă în continuare consultări cu "foarte mulţi actori" privind votul de săptămâna viitoare din plenul Parlamentului European.

135 afișări
Imaginea articolului Leonard Orban poartă în continuare consultări privind candidatura pentru Curtea Europeană de Conturi

Leonard Orban (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Nu e o decizie pe care o iau singur, ci mă consult cu foarte mulţi actori, pentru că eu nu sunt doar o persoană individuală care este nominalizată, ci sunt nominalizarea României. Sunt şi fost comisar european, dacă aţi văzut audierile, aţi văzut că unii mi-au atras atenţia ca s-ar putea din postură de fost comisar european să ajut Comisia Europeană. Deci este o decizie pe care nu pot să o iau singur, dacă aş fi putut să o iau singur, aş fi luat-o mai repede cu siguranţă", a declarat, marţi, Orban.

Întrebat dacă a avut consultări şi cu preşedintele Traian Băsescu, cu conducerea PDL sau liderii grupului PPE, Orban a refuzat să comenteze.

El a arătat că având în vedere faptul că săptămâna viitoare este următoarea sesiune plenară a Parlamentului European, mai are câteva zile pentru a lua o decizie finală cu privire la această candidatură.

"Mai am câteva zile şi am timp până înainte de sesiune să iau o decizie. Voi lua o decizie în următoarele zile", a menţionat Orban.

Premierul Victor Ponta a declarat pe 28 septembrie la Bruxelles, după întâlnirea cu preşedintele PE, Martin Schulz, răspunzând unei întrebări, că decizia finală în cazul candidaturii lui Leonar Orban pentru o funcţie la Curtea Europeană de Conturi aparţine plenului PE.

Întrebat dacă ia în calcul altă candidatură după respingerea lui Leonard Orban pentru funcţia de la Curtea Europeană de Conturi de către Comisia de Buget din PE, Ponta a răspuns că decizia în cazul acestuia o ia plenul Parlamentului European. "Domnul Orban este un tehnocrat, a fost şi în echipa domnului Barroso", a spus Ponta.

Premierul român a spus că Orban a fost "o victimă inocentă" a unor dispute politice.

Orban a primit aviz negativ, pe 26 septembrie, la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, el primind 14 voturi "împotrivă" şi 12 voturi "pentru".

Liderul grupului europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan susţinea, într-o conferinţă de presă, că votul popularilor din Comisia de control bugetar din PE, iniţial favorabil candidaturii lui Leonard Orban, a fost schimbat în urma unui mesaj transmis de Elena Băsescu. "Între audiere şi momentul votului, candidatul iese din sală, iese şi staff-ul tehnic şi rămân cei care votează. Am rămas şi a apărut doamna Elena Băsescu, cu Traian Răzvan Ungureanu şi Sebastian Bodu. A avut un mesaj, bănuiesc că de la Traian Băsescu, pentru că nu înţeleg cum s-a schimbat votul popularilor atunci, ei erau încântaţi de Leonard Orban", a spus Ivan.

El a menţionat că ceilalţi europarlamentari PDL i-au transmis că acesta e "ordinul de acasă", că nu au ce face şi că trebuie să voteze împotriva candidaturii lui Leonard Orban pentru funcţia de la Curtea Europeană de Conturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici