Liberalii aşteaptă de la Tăriceanu numele capului de listă pentru europarlamentare

Liberalii îşi lansează, joi, lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din 25 noiembrie, după ce aceasta va fi supusă adoptării Delegaţiei Permanente a formaţiunii, primele două poziţii pe listă urmând a fi propuse de liderul partidului, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

2 afișări
Imaginea articolului Liberalii aşteaptă de la Tăriceanu numele capului de listă pentru europarlamentare

Liberalii aşteaptă de la Tăriceanu numele capului de listă pentru europarlamentare

Potrivit unor surse din PNL, lista este întocmită de la poziţia trei în jos, primele două poziţii urmând a fi aprobate la propunerea premierului Tăriceanu.

De altfel, liderul liberal a refuzat să-şi anunţe vicepreşedinţii care sunt numele luate în calcul pentru această poziţie, după ce fostul ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu nu şi-a reconfirmat candidatura la Parlamentul European. Unul dintre motivele invocate de Tăriceanu pentru neanunţarea acestor nume este că nu doreşte "să transpire informaţia în presă".

De-a lungul timpului, s-au vehiculat mai multe nume care ar fi agreate de Tăriceanu pentru a deschide lista PNL, cum ar fi Cristian Pârvulescu, Renate Weber sau Daniel Dăianu.

Pe de altă parte, mai mulţi membri ai conducerii liberale nu agreează, potrivit surselor citate, ideea ca lista PNL să fie deschisă de un personaj din societatea civilă, militându-se pentru promovarea unor tineri de perspectivă din partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici