Lider ARD: Andronescu să nu mai amâne problema plagiatului lui Ponta, să-i retragă titlul de doctor

ARD îi cere "în mod tranşant" ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să nu mai amâne problema plagiatului lui Victor Ponta şi să-i retragă acestuia titlul de doctor, a declarat, vineri, Ştefan Vlaston, lider al ARD.

343 afișări
Imaginea articolului Lider ARD: Andronescu să nu mai amâne problema plagiatului lui Ponta, să-i retragă titlul de doctor

Lider ARD: Andronescu să nu mai amâne problema plagiatului lui Ponta, să-i retragă titlul de doctor

Vlaston a spus, la o conferinţă de presă la PDL, că Universitatea Bucureşti a trimis de două-trei zile ministrului Educaţiei raportul privind plagiatului lui Victor Ponta, iar aceasta nu a luat nicio măsură.

"Acest lucru ne pune semne de întrebare asupra dorinţei ministrului Educaţiei de a rezolva situaţia. ARD îi cere doamnei Andronescu, în mod tranşant, să nu mai amâne problema plagiatului lui Victor Ponta şi să ia decizia retragerii titlului de doctorat. ARD îi solicită lui Victor Ponta să restituie toate sumele încasate de la buget ca urmare faptului că deţine acest doctorat în ultimii opt ani", a spus Vlaston.

El a adăugat că o altă soluţie ar fi ca premierul Victor Ponta să renunţe de bună voie la titlul de doctorat şi atunci este posibil să se închidă "această discuţie infinită" pe seama plagiatului lui.

Ştefan Vlaston a arătat că masa de oameni cinstiţi a resimţit o palmă pe obraz prin faptul că trei instituţii prestigioase au declarat că prim-ministrul Victor Ponta a plagiat.

"Nu este un lucru mărunt care să fie amânat având în vedere statutul de premier", a mai spus Vlaston care face parte din partidul Noua Românie şi este preşedintele al Asociaţiei EDU CER.

- Raportul Universităţii Bucureşti care arată că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat a fost trimis Ministerului Educaţiei, Ecaterina Andronescu spunând, joi, că nu a avut timp să vadă documentul, însă "legea lui Funeriu stabileşte că numai CNE poate analiza plagiatul în cazul demnitarilor".

Rectorul Universităţii Bucureşti (UB), Mircea Dumitru, a declarat, joi, că raportul a fost trimis în urmă cu o zi Ministerului Educaţiei.

"Raportul cuprinde tot ceea ce am anunţat public de fiecare dată şi poartă semnătura tuturor experţilor care s-au pronunţat pe respectiva lucrare. Raportul a fost semnat de mine, în calitate de rector al Universităţii Bucureşti", a spus Mircea Dumitru.

Potrivit rectorului UB, din punct de vedere legal, el nu poate face nicio recomandare Ministerului Educaţiei, dar a ţinut să precizeze că a solicitat să fie luate măsurile care se impun.

"Nu putem face noi recomandări, am cerut să fie luate măsurile care se impun în acest caz. Toate datele privind opiniile specialiştilor cu privire la teza de doctorat a lui Victor Ponta sunt postate pe site-ul Universităţii Bucureşti", a mai spus rectorul, care a fost prezent la preluarea Vilei Noel de la Institutul Francez.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici