Liderul PSD Neamţ: Nemulţumirile din partid şi faţă de Liviu Dragnea sunt o falsă temă/ Despre ce este vorba, de fapt, potrivit lui

Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, a declarat că discuţiilor despre nemulţimirile din partid şi faţă de Liviu Dragnea reprezintă o temă falsă şi că discuţia este de fapt despre refuzul lui Dragnea de a face un comprimis în legea exploatării gazelor din Marea Neagră.

5199 afișări
Imaginea articolului Liderul PSD Neamţ: Nemulţumirile din partid şi faţă de Liviu Dragnea sunt o falsă temă/ Despre ce este vorba, de fapt, potrivit lui

Liderul PSD Neamţ: Nemulţumirile din partid şi faţă de Liviu Dragnea sunt o falsă temă/ Despre ce este vorba, de fapt, potrivit lui

„Asistăm în ultimele zile la o întreagă discuţie publică despre nemulţumiri în interiorul PSD şi faţă de preşedintele Liviu Dragnea, discuţii ce fac deliciul unor analişti de şanţ şi rating televiziunilor insolvente. O spun fără nicio reţinere, este o falsă temă. Discuţia este de fapt despre România, despre resursele ei şi despre refuzul preşedintelui Liviu Dragnea de-a face vreun compromis în acest sens. Este despre presiune asupra PSD pentru a da gazele din Marea Neagră de pomană şi despre perpetuarea unor metehne vechi care au îmbogăţit pe mulţi pe spatele statului român”, a scris liderul PSD Neamţ, Ionel Arsene, într-o postare sâmbătă pe Facebook.

Acesta precizează că social-democraţii nu vor ceda presiunilor indiferent de câte scrisori publice vor mai primi din interior.

„Ce ştiu cu siguranţă este că nu vom ceda presiunilor indiferent câte astfel de discuţii vor mai genera unii şi alţii şi indiferent de câte scrisori publice vor mai scrie!”, a adăugat Arsene.

Afirmaţiile liderului PSD Neamţ, Ionel Arsene, vin ca reacţie a scrisorii trimise vineri membrilor PSD, de către primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Gabriela Firea, a transmis, vineri, o scrisoare deschisă membrilor PSD, transmiţând în document că nu are un război cu Liviu Dragnea, că nu se pune problema unei alegeri între ea şi liderul PSD, precizând totodată că refuză să ia în calcul excluderea din partid.

"Dragi colegi social-democraţi, membri şi simpatizanţi ai PSD, Se încearcă în ultimele zile acreditarea în spaţiul public a ideii că în partid are loc un război între Gabriela Firea şi Liviu Dragnea, din care PSD nu are decât de pierdut. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa, şi voi încerca să explic de ce. În primul rând, nu se pune problema ca cineva să aleagă între mine şi Liviu Dragnea, şi asta dintr-un motiv cât se poate de simplu: aşa cum am mai spus-o de nenumărate ori, şi o mai spun încă o dată, cu toată responsabilitatea, NU doresc să fiu preşedintele PSD. Nu îl critic pe preşedintele partidului pentru a-i lua locul şi nici pentru a-l da afară din partid. Comitetul Executiv este cel care se va pronunta prin vot democratic", transmite Gabriela Firea.

Edilul vrea o nouă abordare în partid, respectiv ca şefii formaţiunii "să aibă un dialog permanent cu toţi vectorii săi, începând de la miniştri, deputaţi, senatori, continuând cu primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, consilieri locali şi terminând cu preşedinţii de organizaţii, pentru că numai în acest fel evităm situaţia actuală în care suntem decuplaţi de agenda reală a oamenilor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici