Listele pentru parlamentare, în discuţii preliminare la PNL / Leon Dănăilă, primul pe lista PNL Bucureşti pentru Senat, validat de BPN

PNL Bucureşti discută, luni, listele pe care le va depune pentru alegerile din 11 decembrie, printre numele noi care sunt luate în calcul fiind vehiculate cel al economistului Florin Citu şi al neourochirurgului Leon Dănăilă, au declarat surse din PNL pentru MEDIAFAX.

2629 afişări
Imaginea articolului Listele pentru parlamentare, în discuţii preliminare la PNL / Leon Dănăilă, primul pe lista PNL Bucureşti pentru Senat, validat de BPN

Liste pentru parlamentare, discuţii prelimiare la PNL. Neurochirurgul Leon Dănăilă şi economistul Florin Citu, în cărţi (Sursa: Cuvântul-ortodox)

BPN PNL ar urma să definitiveze, în şedinţa de la ora 13:00, listele pentru alegerile parlamentare, PNL Bucureşti întrunindu-se încă o dată pentru a stabili candidaţii şi ordinea lor pe liste.

Neurochirurgul Leon Dănăilă, economistul Florin Citu şi arhitecta Hildegard Brandl se numără printre personalităţile pe care PNL Bucureşti vrea să le aducă pe lista de la Senat, potrivit unor surse din PNL.

Lista la Camera Deputaţilor ar urma să fie deschisă de Adriana Săftoiu, urmată de deputatul PNL Eugen Nicolăescu, vicepresedintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi, deputaţii Florin Alexe şi Sulfina Barbu, potrivit unor surse din PNL

”Validarea de săptămâna trecută am centralizat-o şi vă pot spune că avem un procent de 60% oameni noi pe aceste liste. Sunt oameni asupra cărora nu planează suspiciuni de corupţie, care îndeplinesc toate criteriile de integritate”, a declarat preşedintele PNL, Alina Gorghiu, înainte de începerea şedinţei BPN, la care participă şi medicul Leon Dănăilă, care ar urma să deschidă lista PNL Bucureşti, la Senat.

Alina Gorghiu a afirmat că, la Bucureşti, lista de la Senat este formată din oameni noi, iar la Camera Deputaţilor din „oameni de bază ai partidului”.

„Lista de Bucureşti a fost finalizată în această dimineaţă ca urmare a votului colegilor mei. Au fost foarte multe candidaturi discutate, însă, am agreat un principiu, anume ca lista de Senat să fie formată din personalităţi, din oameni noi în politică, oameni care au expertiză în domeniul economic, medical, care au un trecut profesional bine pus la punct şi un profil moral corect. Lista de la Cameră este în schimb cea la care participă colegii mei din sectoare şi oameni de bază din partid”, a mai spus Gorghiu.

BPN PNL validează luni ultimele opt circumscripţii.

Medicul Leon Dănăilă, 83 de ani, va fi primul pe lista candidaţilor PNL Bucureşti pentru Senat, decizia fiind luată luni de Biroul Politic Naţional al partidului.

”Domnia sa nu este un om politic şi nu va deveni un om politic. Nici nu va intra în lupta politică de zi cu zi cu care din păcate România s-a obişnuit prea mult şi care nu aduce foarte mult beneficiu. Va rămâne dedicat meseriei, ştiinţei şi ajutării oamenilor pe care îi îngrijeşte zi de zi, dar în momentul în care va fi în Parlamentul României va fi extrem de folositor pentru că are experienţa, expertiza, motivaţia şi mai ales autoritatea morală uriaşă care să impună anumite linii pe care noi toţi trebuie să le urmăm”, a spus Cristian Buşoi, după ce medicul Leon Dănăilă a fost validat de BPN pe primul loc al listei pe care partidul o va depune pentru Senat, la Bucureşti.

La rândul său, Dănăilă a afirmat că speră să fie un exemplu pentru politicieni. ”Nu am experienţă politică. Sper că se poate face o conexiune foarte bună între politică şi activitatea profesională. (…) Sper ca şi în politică să ia mulţi exemplu de la felul în care mi-am condus eu şi persoana, dar şi secţia şi activitatea neurochirurgicală din România”, a spus medicul Leon Dănăilă, întrebat cum va îmbina scrisul cu politica.

Întrebat de ce a făcut pasul către politică, Leon Dănăilă a afirmat că „tehnocraţia este bună, dar este prea limitată”. ”Politica este o şcoală pentru mine, pentru a aplica ceea ce în practică am făcut, în practica neurochirurgicală”, a spus Dănăilă.

Acesta a mai spus că prin activitatea sa ştiinţifică a încercat să dovedească faptul că în România sunt oameni cu salarii mediocre, dar care pot face activitate ştiinţifică la un nivel internaţional.

Medicul a afirmat că cercetarea academică l-a costat foarte mult şi din această cauză a fost nevoit să îşi vândă maşina.

Întrebat ce ar extrage din clasa politică dacă ar fi să o opreze, Dănăilă a răspuns că pentru el ”fiecare pacient este rege”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici