Liviu Dragnea: Unul dintre obiectivele ministrului Toader, evaluarea managementului DNA şi Parchetului General

Liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că este important să se facă facă o evaluare a managementului DNA şi PG, el arătând că o astfel de evaluare, care nu s-a mai făcut de 10 ani, ar trebui să constituie unul dintre principalele obiective ale ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

985 afişări
Imaginea articolului Liviu Dragnea: Unul dintre obiectivele ministrului Toader, evaluarea managementului DNA şi Parchetului General

Liviu Dragnea: Unul dintre obiectivele lui Toader, evaluarea managementului DNA şi PG (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

„E mai puţin important dacă rămân în funcţie cei doi procurori despre care a fost vorba, doamna Kovesi şi domnul Lazăr. Eu cred că foarte important este să se facă o evaluare a managementului acestor instituţii. Din câte îmi aduc eu aminte, şi din câte am aflat în ultimele zile, nu s-a mai făcut o evaluare de vreo zece ani a acestor instituţii, ori nu cred că este sănătos, nu cred că este în regulă, pentru că până la urmă, dincolo de anumite persoane, care la un moment dat o să-şi termine mandatul, este important să vedem dacă instituţia funcţioneză în regulă, dacă mecanismele de acolo pot genera abuzuri sau au fost generate abuzuri şi cred că ăsta este unul dintre principalele obiective ale ministrului Justiţiei sau ar trebui să fie”, a spus Dragnea la România tv.

El a spus că este curios să vadă dacă se va face această evaluare.

„Sunt şi eu curios dacă în continuare se va face această evaluare asupra modului cum funcţionează aceste instituţii, o evaluare care să ţină cont şi de acele protocoale despre care s-a tot vorbit”, a adăugat Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, trebuie să ceară desecretizarea acestor protocoale SRI-DNA.

„Nu văd ce-l opreşte pe ministrul Justiţiei să ceară acele protocoale şi în acelaşi timp să ceară desecretizarea lor, să le facă publice. De ce atât mister în jurul acelor protocoale dacă nu conţin nimic ilegal, abuziv sau neconstituţiona? Pentru că nu putem vorbi de protocoale secrete între Parchetul General şi SRI sau între Parchetul General sau alte parchete şi alte instituţii. Nu sunt permise. (...) Trebuie să o ceară (desecretizarea, n.r.). Are toate competenţele pentru a cere aşa ceva”, a spus Dragnea despre Tudorel Toader.

Liderul PSD a precizat, de asemenea, că în cursul zilei de luni îi va adresa personal preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare privind desecretizarea protocoalelor SRI-DNA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici